Un asistent medical din Vrancea a murit în urma infectării cu coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
medici si pacient cu covid
3 cadre medicale au murit de COVID în 48 de oreFOTO Getty Images

Un asistent medical din judeţul Vrancea a murit din cauza virusului Sars Cov 2. Bărbatul avea 49 de ani şi era angajat al spitalului din Vidra. Totodată, el era liderul filialei locale a Federaţiei Sanitas.

Bărbatul avea 49 de ani şi lucra la Spitalul „N.N. Săveanu" din comuna vrânceană Vidra. După ce s-a infectat cu virusul Sars Cov 2, el a fost internat în spital. Sâmbătă, starea lui de sănătate s-a agravat şi în cele din urmă bărbatul a murit la Institutul Naţional de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.

Decesul a fost anunţat pe Facebook de colegii asistentului medical de la Federaţia Sanitas, scrie Mediafax.

Vrancea este unul dintre cele mai afectate judeţe de epidemia COVID-19. Potrivit datelor furnizate de autorităţile centrale, de la debutul epidemiei 1343 de persoane s-au infectat cu Sars Cov 2, dintre care 76 au murit din cauza virusului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri