Exclusiv Ultimii ani din viața lui Ion Pacepa. Ronald Rychlak: Îi păsa de România. Se gândea uneori să se întoarcă
Ion Mihai Pacepa, generalul de securitate fugit din țară înainte de caderea comunismlui, a murit de COVID. Avea 92 de ani și locuia în Statele Unite. Informația privind moartea generalului vine de la prietenul său, profesorul Ronald J. Rychlak, autorul cărții „Dezinformare”, pe care a scris-o în colaborare cu Pacepa.
Cristina Cileacu: Sunteți cunoscut ca fiind un prieten și un colaborator al lui Ion Mihai Pacepa, fostul general care a fugit din România comunistă. Acum, informația pe care o aveți este că a murit, dar în România sunt multe informații, cea mai recentă legată de moartea sa a fost acum cinci ani. Deci, cum este?
Ronald J. Rychlak: Pacepa și cu mine am fost prieteni mai bine de 10 de ani. Ieri dimineață am primit un telefon de la soția sa, acum văduva sa. El a fost internat în spital câteva zile, avea COVID și ea a primit informarea oficială, ieri dimineață și m-a sunat și pe mine ceva mai târziu.
Cristina Cileacu: Cum ați descrie relația cu Ion Mihai Pacepa? Cum v-ați împrietenit, în primul rând?
Ronald J. Rychlak: Am început o colaborare. Eu am scris niște cărți despre Papa Pius al XII-lea, liderul Bisericii Catolice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 2007, el a dezvăluit într-un articol de ziar că faptul că acesta ar fi fost Papa lui Hitler și că nu s-a preocupat suficient de evrei, erau parte din dezinformarea sovietică. La vremea respectivă scriam o a doua ediție a cărții mele „Hitler, Războiul și Papa” și chiar mi-am petrecut doi ani documentând ceea ce spunea (n.r. Pacepa), dacă avea sens și în doi an a avut sens, răspundea la întrebări puse de istorici, la care nu s-a putut răspunde înainte. Așa că am scris un capitol pentru noua ediție a cărții, am trimis-o publicației unde apăruse articolul (n.r. lui Pacepa), ei i-au dat cartea, câteva zile mai târziu el mi-a trimis un email și am început o colaborare prietenească, ne-am scris email-uri. Timp de câțiva ani l-am cunoscut doar prin email. Nu l-am întâlnit în persoană până în 2013 sau 2014 și chiar și atunci nu-i cunoșteam identitatea secretă, îl cunoșteam sub numele sub care a trăit încă niște ani după aceea. Dar în cele din urmă am devenit prieteni apropiați, vorbeam la telefon, ne trimiteam email-uri în mod obișnuit, ne-am întâlnit în persoană, soțiile noastre s-au cunoscut, am avut prânzuri și așa mai departe. Totul a înflorit într-o prietenie reală.
Cristina Cileacu: Și cum era el, ca persoană? Cum ați spus, identitatea s-a v-a fost dezvăluită chiar și dvs mult mai târziu după ce l-ați întâlnit. Cum era el ca persoană?
Ronald J. Rychlak: Era dedicat, hotărât, îi păsa, dar putea să fie și foarte amuzant. Îmi amintesc o dată stăteam la masă cu soțiile noastre și el mi-a spus că mi-a trimis un dosar, despre care eu nu îmi aminteam. Mi-a spus: mi-ai răspuns, mi-ai spus că îl ai. I-am zis: poate l-am pierdut. El s-a întors spre soția lui și i-a spus „Ucide-l!”, într-o manieră foarte amuzantă, dar era o referință la generalul (n.r. de Securitate) care dădea acel ordin unei soții care poate l-ar fi dus la îndeplinire. Nu știu. Era amuzant, dar foarte serios în ceea ce privește convingerile sale.
Cristina Cileacu: Cum era relația lui cu țara pe care a părăsit-o? Se gândea des la România, urmărea știrile despre România și, bineînțeles, știrile despre el? Pentru că, așa cum am spus, au fost foarte multe știri despre Pacepa care făcea una-alta, care era peste tot în același timp și așa mai departe.
Ronald J. Rychlak: Urmărea întotdeauna știrile din România și ținea partea României, urmărea echipele sportive românești la Cupa Mondială, la Olimpiadă, și iubea România foarte mult. Vorbea uneori despre întoarcerea în România, se uita la climatul politic, se gândea dacă este sau nu sigur să revină. Chiar a vorbit cu mine o dată despre a pleca în România împreună, dar a considerat că nu este momentul potrivit atunci. Dar îi păsa mult de România. Știu că oamenii au tot felul de păreri despre el, dar el a simțit mereu că a sacrificat mult pentru a aduce libertate oamenilor din țara lui, din România.
Cristina Cileacu: Sunt informații despre Pacepa că s-ar fi întors în România incognito, de vreo câteva ori sau măcar o dată. Ce știți despre asta?
Ronald J. Rychlak: Nu cred că a făcut asta. Nu a făcut-o după ce l-am cunoscut și nu mi-a menționat niciodată că ar fi făcut asta înainte. Deci nu cred că a făcut-o vreodată.
Cristina Cileacu: Și cum ați lucrat împreună cu Ion Mihai Pacepa pentru cartea dvs, „Dezinformarea”?
Ronald J. Rychlak: Am lucrat aproape integral prin email și poate la început propunerea a venit de la mine. Mulți oameni au vrut să lucreze cu el, dar el nu a făcut asta. Dar cred că a văzut că mi-am petrecut doi ani cercetând o afirmație pe care a făcut-o și că am tras concluzia că era reală, așa am ajuns într-o situație în care uneori îmi spunea „fratele său mai mic”. Dar a fost o relație profesională care s-a transformat într-o prietenie foarte apropiată.
Cristina Cileacu: A fost deci o prietenie foarte apropiată, poate ne puteți spune și despre cum a fost primit în America după ce a fugit din țară?
Ronald J. Rychlak: Este interesant, pentru că atunci când a venit pentru prima oară în SUA, președintele Carter nu prea l-a crezut. Pacepa cultivase imaginea lui Ceaușescu de lider comunist de tip nou, cineva cu care Vestul putea să lucreze. Așa că atunci când Pacepa a venit aici, Carter a vrut să-l trimită înapoi, ceea ce ar fi fost o condamnare la moarte. Din fericire, CIA, Agenția noastră de informații, l-a convins pe președinte că Pacepa spunea adevărul și când a avut loc schimbarea de administrație, președintele Regan l-a primit cu brațele deschise pe Pacepa și a numit cartea lui, „Orizonturi roșii”, „biblia” pe care o urmează în relațiile sale cu dictatorii. Pacepa s-a înțeles mult mai bine cu administrațiile republicane decât cu democrate, deci.
Cristina Cileacu: Cum ar trebui România să vadă adevărata moarte a lui Ion Mihai Pacepa?
Ronald J. Rychlak: Sper că oamenii vor realiza că el a lăsat în urmă o viață luxoasă, că și-a riscat viața, că practic s-a lipsit de viața bună pe care ar fi putut să o aibă, ca să facă ceea ce a crezut el că ar fi cel mai bine pentru români, că putea dezvălui ce se întâmpla. Eu cred că a contribuit enorm la căderea Cortinei de Fier, la căderea comunismului, ceva ce credea el că este un lucru bun, așa cred și eu, știu că mulți oameni sunt de altă părere, dar el a încercat să dezvăluie partea malefică a totalitarismului și chemarea pe care comunismul o avea spre această parte. Sper că va fi amintit drept cineva care chiar s-a sacrificat din iubire pentru țara sa.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
