Ultimatum de la CE. România trebuie să scape de poluare în două luni

Data actualizării: Data publicării:
poluare aries_fb (3)

România are două luni la dispoziţie pentru a rezolva problema poluării. Comisia Europeană a dat astăzi un ultimatum ţării noastre, înainte sa aplice sancţiuni. În acest timp, nu avem de rezolvat doar problema poluării. Oficialii de la Bucureşti trebuie să adopte un pachet de normativ pentru calcularea noxelor provenite din carburanţi. Ţara noastră este deja sub infringement din cauza poluării pentru trei oraşe Braşov, Iaşi şi Bucureşti.

 

Particulele în suspensie PM10 reprezintă particule de praf, foarte fine, care pătrund cu uşurinţă in sistemul respirator.

Potrivit legii, limita este de 50 de micrograme pe metrul cub de aer respirat în 24 de ore şi 40 de micrograme pe an. În trei staţii din Bucureşti, limita a fost depăşită anul trecut.

Gabriel Ciuiu, şef serviciu de monitorizare în APM Bucureşti: „Există staţii, în special la cele de trafic, unde avem mai mult de 35 de zile de depăşite ale valorilor limită pentru media zilnică”.

Aceste depăşiri au condus la iniţierea unei proceduri de infringment din partea Comisiei Europene pentru Iaşi, Bucureşti şi Braşov. La sfârşitul lunii ianuarie, 9 state europene, între care şi România au fost chemate la Bruxelles pentru a-şi prezenta planurile de reducere a poluării, iar o lună mai târziu, comisarul european pentru mediu, Karmenu Vella, a venit în Bucureşti şi şi-a exprimat încă o dată îngrijorarea.

Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu: „Estimările arată că 23.000 de morţi premature în România sunt cauzate de poluare. Peste 1.800 de morţi premature sunt cauzate de poluarea cu dioxid de azot. Aceste lucruri se întâmplă în fiecare an, şi de aceea este important să lucrăm la rezolvarea acestei probleme”.

Organizaţiile de mediu atrag atenţia asupra importanţei acestei probleme şi spun că oamenii ar trebui informaţi mai bine.

Ion Cepraga, Greenpeace: „Ţări precum Marea Britanie, Franţa, sau Germania impun măsuri tot mai stricte pentru limitarea poluării aerului. Asta nu înseamnă că noi stăm mai bine, ci înseamnă că avem complet alte priorităţi. Publicul din România trebuie informat asupra calităţii aerului, pe care îl respiră, trebuie să fie constient de importanţa acestor lucruri”.

Potrivit ultimelor date, 25.000 de decese anual sunt înregistrate în România din cauza poluării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...