Video Trei suspecți în cazul asasinării unui om de afaceri la Istanbul au fost prinși în România

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu mainile incatusate la spate
Foto: GettyImages

Trei suspecți în legătură cu uciderea la Istanbul a unui om de afaceri arabo-israelian au fost reținuți în România, a anunțat marți seară Poliția din Turcia.

Omul de afaceri Abdulkadir Anas a fost împușcat mortal duminică seara, în timp ce stătea într-o mașină, în Istanbul. Alți doi bărbați au fost răniți, dintre care unul rămâne în stare critică, potrivit ABC News, care citează poliția turcă.

Presupușii atacatori au fugit peste frontiera bulgară la două ore și jumătate de la împușcăturile din cartierul Kagithane din Istanbul, iar ulterior au fost prinși în România, când se pregăteau să decoleze cu un avion de pe aeroportul Otopeni.

Ei vor fi aduși înapoi în Turcia, a declarat poliția.

Biroul guvernatorului din Istanbul a declarat că atacul a fost motivat de o dispută legată de bani.

Patru persoane despre care se spune că au fost implicate în planificarea atacului au fost arestate luni.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri