Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unei femei, suspectă în cazul unui furt de bijuterii în valoare de 200.000 euro, din Franţa.
În bagajele celei în cauză au fost descoperite 910 grame şi trei ceasuri din metal prețios, susceptibil a fi aur, şi suma de 4.340 de euro, care fuseseră ascunse in cutii cu cremă de mâini şi în recipiente cu ulei de motor.
În data de 10 august, în jurul orei 22.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, V.C., o cetățeană a Republicii Moldova, în vârstă de 37 de ani, pasageră într-un microbuz.
În baza profilului de risc, s-a solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunse și nedeclarate, în bagajele femeii, recipiente cu ulei de motor şi cutii cu cremă de mâini care conțineau mai multe bijuterii.
Pe timpul cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că femeia era suspectă în cazul unui furt de bijuterii în valoare de 200.000 de euro, din Franţa. Aceasta a declarat că a sustras bijuteriile din casa unor cetăţeni turci la care femeia fusese angată ca menajeră, cu intenţia de a le valorifica, întrucât aceştia datorau concubinului femeii suma de 20.000 de euro.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor (bijuterii în cantitate de 910 grame şi trei ceasuri din metal pretios susceptibil a fi aur) şi a sumelor de 4.340 de euro şi 12 dolari SUA.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși.
Editor : V.M.