Studentul chinez care ne ura un viitor strălucit a murit „în cel mai românesc mod cu putință”

Data actualizării: Data publicării:
student chinez

Yin Yuguo, un student chinez în Bacău, care de 1 decembrie a mers la parada organizată de Centenar și le-a urat românilor „un viitor strălucit”, a murit sâmbătă, în triajul gării CFR Roman, scrie Recorder.

Adolescentul de 16 ani se urcase într-un tren personal cu care voia să ajungă la Piatra Neamț, să vadă Cetatea Neamțului. Băiatul a crezut că a încurcat stațiile și că a ajuns în Pașcani când abia trecuse de Roman, așa că a sărit din vagon, când trenul era deja în mișcare.

În săritură, studentul chinez s-a lovit cu capul de o bornă kilometrică, iar impactul i-a fost fatal. Adolescentul a murit pe loc, iar trupul său neînsuflețit a fost descoperit abia după o oră.

Citește și ”Un ministru s-a chinuit toată noaptea să îngroape în grădină geanta cu 2 milioane de euro mită. Era prea beat. Echipa operativă care îl urmărea se prăpădea de râs”

„Se pare că tânărul era într-o clasă pregătitoare la o universitate din Bacău, era turist şi un împătimit al excursiilor. Acesta ar fi plecat din Bacău către Roman şi ar fi schimbat trenul spre Paşcani. În Roman, acesta a fost găsit decedat la aproximativ 200 de metri de gara CFR în triajul gării CFR Roman, cu o leziune în zona capului”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Neamţ, Robert Costin.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.

Citește mai multe aici

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri