Stelian Tănase: Putem vorbi de istoria tranziției românești până acum și după Doina Cornea

Data actualizării: Data publicării:
ALL
Reuniunea Consiliului de Onoare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. In imagine: Doina Cornea.

Istoricul și scriitorul Stelian Tănase i-a adus un omagiu, vineri dimineață, disidentei Doina Cornea. Ea a murit la vârsta de 89 de ani.

„Am cunoscut-o bine, mai ales în anii 90, când am fost alături în foarte multe cauze. E veste foarte proastă și care marchează un moment. Cred că putem vorbi de istoria tranziției românești sau a disidenței românești până acum și după Doina Cornea”, a spus Stelian Tănase, la Digi24.

„Ce am apreciat cel mai mult a fost curajul, capacitatea de a vorbi direct, de a fi sinceră și de a sta în adevăr. Foarte curoajoasă persoană. La Cluj, o femeie singură, într-un mediu ostil, plină de curaj, trimitea textele în Occident. Se citeau la Europa Liberă, apăreau în presă, mai ales în Franţa, unde avea fiica. Și ea s-a prăpădit”, a adăugat istoricul.

„Curajoasă, unde era atacată de aşa zisi golani, dar erau oameni ai Securității. Au fost interogatorii, presiuni asupra ei. Numai o viaţă bună n-a avut, datorită curajului de a spune adevărul. După ce regimul comunist s-a prăbușit, ea a continuat mulți ani să fie un element destul de activ al luptei pentru democrație în România în perioada de tranziție. A fost prezentă la foarte multe proteste, unul dintre liderii puternici și influenți ai societății civile. N-a ezitat nici față de societatea civilă sau partidele istorice să-și exprime nemulțumirea, când a fost cazul. Era un om pe care nu puteai să-l faci să spună altceva decât gândește. Și este calitatea pe care am apreciat-o cel mai mult”, a precizat scriitorul.

„Ce aș remarca e că niciodată în acești ani nu i-a spus cineva, public, mulțumesc, nu i-a făcut elogiul pe care îl merita. Oficialitățile au ignorat-o. Acum că avem această nenorocită știre ne dăm seama cât de mult am pierdut”, a conchis Stelian Tănase.

Citiți și

1990. Doina Cornea, apel către români: Putem consimţi că oamenii vizaţi de Punctul 8 să ne reprezinte aspiraţiile politice?

1990, Piața Universităţii. Doina Cornea făcea apel la unitate împotriva comunismului

Emil Hurezeanu, amintiri de la „Europa Liberă”. Autorul documentarului „Dezastrul roșu” i-a transmis, ascunsă într-o păpușă, scrisoarea disidentei Doinei Cornea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...