Statuia unui politician maghiar din Satu Mare a fost vandalizată. "Urmările ar putea fi grave"

Data publicării:
statuie
Foto: satumarenews.ro

Statuia politicianului maghiar Szechenyi Istvan din Piaţa Libertăţii din municipiul Satu Mare a fost vandalizată în noaptea de marţi spre miercuri, primarul Kereskenyi Gabor acuzând, într-un comunicat de presă, că în spatele acţiunii s-ar afla "politruci" care ar încerca să provoace conflicte etnice.

statuie
Foto: satumarenews.ro

"Este pentru a doua oară când statuia este vandalizată, la primul incident am preferat să păstrăm tăcerea tocmai pentru a nu crea tensiuni. Consider că alunecăm pe o pantă periculoasă, iar dacă vom asista impasibili, urmările ar putea fi grave. Am sesizat instituţiile competente pentru a sprijini Poliţia Locală în vederea identificării autorilor şi tragerii lor la răspundere pentru fapta comisă. Autorii acestui gest ruşinos vor fi identificaţi cu siguranţă, în baza imaginilor surprinse de camerele de luat vederi din Piaţa Libertăţii. Solicit, din nou, ca profanarea monumentelor să fie considerată infracţiune de drept comun, iar făptaşii să fie pedepsiţi ca atare", a precizat primarul citat de Agerpres.

El consideră că autorii morali ar fi "politruci" care au incitat la ură şi urmăresc să obţină capital electoral.

"Dar, autorii morali sunt politruci care, în ultimii doi ani, au incitat mereu la ură şi au încercat să provoace conflicte de natură etnică. Şi vina lor este cel puţin la fel de mare ca şi a celor care au executat. Aceştia se ascund în spatele unor marionete pe care le manevrează şi finanţează. Politrucii ştiu că mesajele lor sunt goale de formă şi conţinut şi nu pot câştiga capital politic decât într-un oraş dezbinat şi dominat de ură. Este regretabil că, în anul în care se vorbeşte despre unire, aceşti politruci provoacă asemenea conflicte. Le transmit de pe acum că nu ne lăsăm intimidaţi, că vom continua să unim, nu să dezbinăm, vom continua să construim, nu să demolăm", a mai transmis Kereskenyi.

Statuia lui Szechenyi Istvan a fost dezvelită în acest an, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Persoane necunoscute au scris pe soclul statuii "Aici e România" în culorile roşu, galben şi albastru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”