Zeci de persoane s-au strâns la o înmormântare în oraşul Drăgăneşti-Olt, din județul Olt. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au intervenit la fața locului, aplicând amenzi pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid.
Mai mulţi participanţi la înmormântare au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de distanţare socială, au anunţat luni reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, potrivit Agerpres.
Imagini de la înmormântarea care a avut loc duminică la Drăgăneşti-Olt au fost postate pe o reţea de socializare.
La faţa locului au intervenit atât poliţişti din localitate cât şi de la IPJ şi de la Serviciul de de Acţiuni Speciale.
"La data de 08 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în oraşul Drăgăneşti-Olt are loc înmormântarea unui cetăţean din localitate la care participă aproximativ 50 de persoane, fără a se respecta măsurile de distanţare socială. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Poliţia Drăgăneşti-Olt şi Serviciul de Acţiuni Speciale, fiind aplicate 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei, inclusiv organizatorului, conform Legii 55 din 2020", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.
Editor : A.A.