VIDEO. Povestea emoționantă a tânărului din Iași care a plecat călare să-şi vadă soţia la maternitate: „N-am avut bani de taxi”

Data actualizării: Data publicării:
Sergiu-Ion-Ciobotariu-cal-Iasi
Foto: Ovidiu Canura / BZI

Tânărul de 22 de ani surprins călare, miercuri, pe străzile din Iași are o poveste impresionantă. Sergiu Ion Ciobotariu are două fetițe, iar în urmă cu două zile a devenit tatăl unui băiat. Provine din Răducăneni, localitate aflată la aproape 50 de kilometri de Iași, dar locuiește într-o zonă de la marginea orașului. S-a născut într-o familie săracă, dar cu ajutorul calului său reușește totuși, cu greu, să aibă grijă de familia lui.

Bărbatul locuiește la marginea Iașului, o zonă căreia oamenii îi spun „cartierul Dallas”, într-o locuință sărăcăcioasă, dar muncește ca să-și facă o cameră nouă, în care să trăiască împreună, cinci suflete, în condiții mai bune. A ridicat o parte din pereți, dar mai are mult de lucru.

Despre întâmplarea care l-a făcut cunoscut în toată țara spune că inițial a vrut să meargă cu tramvaiul la maternitate, dar din cauză că transportul public a fost oprit, s-a întors acasă și a luat calul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Am încercat să iau un tramvai. Nu m-au lăsat. Nu am avut bani să iau un taxi. M-am întors acasă și m-am urcat pe cal. Prima data m-a oprit un echipaj de Poliție. I-a fost milă de mine și m-au lăsat să plec. Pe urmă m-a oprit un echipaj de la Poliția Locală. Au râs de mine, m-au luat la mișto. Mai apoi m-a mai oprit un echipaj, au fost de treabă. Nu m-au amendat. Au înțeles că am o urgență și nu am avut altă variantă”, a spus Sergiu, pentru BZI.

„În fiecare zi plec la muncă cu calul… Fac cam 30 de lei pe zi, nu mai mult. Când am aflat că a născut, am mers să-i duc de mâncare”, a mai spus el.

„Tot ce fac, fac pentru copii. Am trei acum, am nevoie de o casă. Trăim greu, dar nu avem ce face… muncesc cât pot”, a mai spus tânărul.

Ce s-a întâmplat cu calul cât tânărul s-a aflat în maternitate? A păscut iarba din jurul spitalului, potrivit unei fotografii publicate de un ieșean pe Facebook.

cal-iasi-maternitate
Foto: Viorel Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri