VIDEO. Lumina colorată de la capătul drumului stricat

Data publicării:
lumini

Jeturile de apă multicolore din imagine sunt montate pe malurile râului care trece prin Beiuş, oraş al cărui primar este anchetat de DNA în trei dosare de corupţie. 120.000 de lei a costat investiţia, iar banii au venit de la bugetul local, în ciuda problemelor financiare prin care trece localitatea de câţiva ani încoace.

Gabriel Popa, viceprimar al oraşului Beiuş: „Este vorba de un sistem de fântâni de agrement compus din şase bare de inox inoxidabil şi pe o parte şi pe cealaltă a văii amenajate”.

Chiar dacă apreciază atmosfera creată de inedita fântâna, localnicii consideră ca altele sunt investiţiile care ar fi trebuit să aibă prioritate.

Localnică: „Poate erau alte priorităţile.

Reporter: „De exemplu, ce lipseşte în Beiuş?”

Localnică: „Șosele”.

Altă localnică: În primul rând infrastructura, drumul, să fie iluminat peste tot. Sunt multe: canalizările, tot, tot trebuie refăcut”.

Gabriel Popa: „Abia în cursul acestui an finalizăm înlocuirea întregii reţele de apă, astfel încât în anii următori vom putea reabilita toate străzile”.

Drumul Naţional 76, care uneşte Beiuşul de Oradea, este celebru pentru craterele căscate la tot pasul în asfalt. Cei care fac zilnic naveta pe acolo i-au facut şoselei chiar şi o pagina de Facebook.

Singurul drum naţional cu fântână multicoloră în capăt este reabilitat prin metoda reciclării asfaltului existent. Până în decembrie, însă, şoferii care-l traversează trebuie să aibă grijă să nu cadă cu maşina în şanţurile uriaşe lasate de constructori pe marginea şoselei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri