Acolo unde nu provoacă inundaţii, ploile din ultima perioadă fac curăţenie. La propriu. Au crescut nivelurile râurilor şi, astfel, apele au ajuns să spele malurile pe care sunt depozitate tone de gunoaie. Autorităţile promit anchete, dar legea spune că pot fi amendaţi doar cei care sunt prinşi în flagrant că aruncă deşeuri la întâmplare.
-Doamne, cât mai rezistă planeta asta?! Mamă...
-Mamă, ce-i aici!
-Ce multe!
-Băi, vin de la Păuleasca astea, măi!
Imaginile au fost surprinse pe râul Valea Păulească de un localnic din zonă. PET-uri, sticle şi resturi de mâncare au fost aduse de viitura care a spălat malurile pârâului, în urma ploilor puternice.
-Le aruncă prin șanț.
-Vi se pare normal?
-Nu. Luați-o, dacă o luați pe marginea drumului până sus să vedeși cum e.
-De la Mălureni au venit toate gunoaiele. Nu erau multe, multe, dar pe apă mai era câte un bidon, ceva.
De vină ar fi sătenii din comunele din zonă, care aruncă gunoiul la marginea apelor, aşa cum fac din moşi strămoşi.
Dumitru Voicu, primarul comunei Miceşti: Ăștia de la Tufanu și de la Tânca, care au migrat pe afară, se și educă, nu s-au educat deloc. Asta e povestea. Eu vă spun sincer, nu am vrut să spun, dar în fiecare an am avut timp să mă duc cu excavatorul primăriei noastre și le-am făcut groapă și am astupat, anul ăsta nu am ajuns. Le-am astupat pe alea unde le duc în Aninoasa. Nu mă mai duc că nu e administrativ la mine.
Imaginile cu valurile de gunoaie au ajuns şi la autorităţile de mediu din Argeş.
Alexandru Văjan - comisar Garda de Mediu: Colegii mei au constat că e posibl ca pe albia pârâului să fie depozitări necontrolate de deșeuri, în special PET-uri, care în urma inundațiilor au fost angrenate și au plecat pe cursul de apă. Dacă se identifică alte zone în care mai sunt depozitate deșeuri, vor fi trasate măsuri de eliminare ale acestora.
Imagini dezolante şi pe râul Slănic. Şi aici tone de gunoaie şi ambalaje din plastic sunt duse la vale de apele învolburate.
Autorităţile au deschis o anchetă şi îi caută pe vinovaţi.