VIDEO. Drum „reparat” cu panseluțe. La operațiune a participat și primarul

Data actualizării: Data publicării:
panselute pe sosea

Un drum judeţean plin de gropi a fost acoperit cu panseluţe. Exasperaţi că şi-au distrus maşinile, autorităţile şi localnicii din comuna Mateeşti, Vâlcea, s-au apucat să planteze flori pe şosea, în semn de protest. Drumul nu a fost reparat niciodată în ultimii 40 de ani.

Drumul judeţean 605 A care traversează localitatea vâlceană Mateeşti a fost împânzit de zeci de panseluţe. Oamenii spun că s-au săturat de indiferenţa autorităţilor judeţene, care nu alocă niciodată bani pentru reparaţii capitale:

-Infect, ce să mai! Mi-am curăţat maşina, maşină nouă!

-Drumul este sub orice critică, rău ne pare, cred că se interpretează politic.

Primarul spune că drumul nu a mai fost reabilitat din anii '80, doar peticit pe alocuri. Reparaţiile ţin însă numai câteva luni, apoi şoseaua se umple din nou de gropi.

„De la Consiliul Judeţean ni s-a spus că în perioada fostului preşedinte al CJ că s-a făcut proiectarea şi este depus pe finanţarea pe POR. Aflu că această finanţare a căzut, motive nu ştiu, nu cunosc”, spune Ion Valerian Alexie, primarul din Mateeşti.

„Acest handicap, că primarii din Mateeşti, Berbeşti, Grădiştea, Sileşti şi Alunu sunt primari PNL, a fost scos din finanţare”, spune Victor-George Stănculescu, consilier județean PNL.

Drumul deserveşte patru comune şi un oraş din Vâlcea, adică peste 50.000 de locuitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri