Crimă șocantă în Vâlcea. Un bărbat cu probleme psihice și-a ucis cumnata și apoi s-a sinucis
Data publicării:
Caz șocant într-o localitate din Vâlcea. O femeie a fost găsită moartă în curtea casei. Principalul suspect este chiar cumnatul său, cunoscut cu probleme psihice. Bărbatul s-a sinucis.
Inițial s-a primit un apel la 112 pentru un bărbat care a fost descoperit fără viață, în propria locuință. Femeia care a găsit trupul bărbatului a cerut ajutorul poliției, care a deschis o anchetă.
Anchetatorii au descoperit că acesta avea probleme psihice și pe numele acestuia era emis un ordin protecție, nu avea voie să se apropie de cumnata lui, care locuia în aceeași curte cu bărbatul.
În timpul cercetărilor, polițiștii au găsit-o și pe cumnata bărbatului, decedată în curte, cu urme de violență pe trup.
Polițiștii au deschis un dosar penal și urmează să stabilească ce s-a întâmplat în curtea celor doi.