Vasile Dîncu: Cred că trebuie să ne bizuim pe femei și pe orașe

Data publicării:
vasile dincu in fata ta

Vicepremierul Vasile Dîncu spune că viitorul sună bine dacă este lăsat pe mâna orașelor și a femeilor. Viitorul orașelor trebuie gândit ca un efort comun între primării, guvern și Comisia Europeană, mai spune ministrul, citat de Agerpres.

vasile dincu in fata ta

„Prin excelență, de milenii, femeile au fost primii manageri serioși ai bugetelor, ai vieții noastre, ai generațiilor viitoare și, de aceea, credem că viitorul sună bine (...) dacă este lăsat pe mâna orașelor și pe mâna femeilor”, a spus Vasile Dîncu, la conferința „Orașul meu în Europa noastră”.

Potrivit lui Dîncu, viitorul orașelor trebuie gândit ca „un efort comun”.

„Când vorbim despre dezvoltarea urbană a României, nu poate să decidă nici numai Guvernul României, nici numai Comisia Europeană, (...) nici numai primăriile, pentru că au nevoie de sprijin. Trebuie să fie un efort al tuturor, un efort comun și (...) în dezvoltarea țării în general cred că trebuie să ne bizuim pe femei și pe orașe”, a precizat vicepremierul.

El a spus că, în prezent, există o importantă cerere pentru competitivitate în dezvoltarea orașelor, însă lucrul cel mai important trebuie să fie îmbunătățirea vieții oamenilor.

„Există o importantă cerere pentru competitivitate, (...) ca să aplicăm modelele de competitivitate economică în dezvoltarea orașelor, dar, pe de altă parte, pe noi trebuie să ne intereseze un lucru foarte important, care este viața oamenilor și viața bună în orașe. Și aici mai trebuie să vedem foarte clar cum facem ca modelele competitive care au fost aplicate în altă parte să fie și la noi eficiente, dar să păstrăm această tendință de a îmbunătăți viața oamenilor”, a adăugat Dîncu.

Totodată, vicepremierul a arătat că politica regională reprezintă o resursă pentru România.

„Noi, ministerul pe care-l conduc, Guvernul din care fac parte, în acest moment, aplică o încercare de a fi cât mai aproape de politica regională. Politica regională reprezintă o resursă pentru România. (...) În politica pe care am aplicat-o în acest an (...) am încercat să dăm orașului rolul pe care îl reprezintă. Și cred că încă un rol în plus au orașele — acela de motor, de locomotivă a dezvoltării. Orașele sunt și modele importante pentru dezvoltarea urbană. În jurul orașelor se pot dezvolta comunități care (...) trăiesc de pe urma faptului că există mari concentrări de putere sau de bani într-un oraș”, a subliniat Dîncu.

La conferința „Orașul meu în Europa noastră”, organizată luni, la București, au participat și comisarul european Corina Crețu și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...