Potrivit estimărilor, în acest an, cel puțin 289 de copii au murit sau au fost dați dispăruți încercând să parcurgă periculoasa rută central-mediteraneeană dinspre Africa de Nord spre Europa, conform UNICEF.
Potrivit aceleiași surse, din 2018 până în prezent, aproximativ 1.500 de copii au murit sau au fost dați dispăruți în încercarea de a traversa Marea Mediterană centrală, reprezentând o cincime din cele 8.274 de persoane care au murit sau au fost date dispărute pe această rută.
Marea Mediterană centrală a devenit una dintre cele mai periculoase rute pe care le parcurg copiii. Multe dintre naufragiile care au avut loc în timpul traversării Mării Mediterane centrale nu au avut supraviețuitori sau nu au fost înregistrate, ceea ce face ca numărul real al victimelor minore să fie probabil mult mai mare. În ultimele luni, printre cei care și-au pierdut viața pe această rută, pe alte rute din Marea Mediterană și pe ruta atlantică dinspre Africa de Vest s-au numărat și copii și bebeluși, inclusiv în tragediile produse recent în largul coastelor Greciei și ale Insulelor Canare din Spania.
UNICEF îndeamnă guvernele să ofere mai multă protecție copiilor vulnerabili pe mare și în țările de origine, de tranzit și de destinație și cere Uniunii Europene să se asigure că vor fi incluse măsuri în Pactul european privind migrația și azilul, care este în curs de negociere.
Editor : M.I.