Un copil de patru ani a murit, miercuri, după ce a căzut de la etajul opt al unui bloc din orașul Focșani. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor citat de Mediafax, copilul, rămas nesupravegheat, s-ar fi urcat pe un scaun la geam și s-ar fi sprijint pe plasa montată împotriva insectelor, care s-a deschis.
Incidentul s-a produs miercuri într-un cartier de blocuri din Focșani. Copilul a căzut de la geamul locuinței situate la etajul opt și a murit în urma impactului violent cu solul.
Echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul copilului și i-au acordat îngrijiri mamei acestuia, care se afla în stare de șoc.
„La fața locului au mers echipaje de la SMURD și de la Serviciul de Ambulanță Județean. Noi am fost anunțați că un copil a căzut de la înălțime, de la etajul opt al unui bloc din Focșani. Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru copil. Decesul a fost constatat de echipajul de la SAJ. Vecinii i-au informat pe pompieri că mama copilului nu răspunde la ușă. A intervenit echipajul de descarcerare care a deschis ușa apartamentului, astfel încât femeii în stare de șoc să-i fie acordată asistență medicală”, a declarat reprezentantul ISU Vrancea, Florin Olaru.
Surse apropiate anchetei susțin că incidentul s-a produs după ce copilul a fost lăsat nesupravegheat. Se pare că mama a plecat până la baie, iar copilul s-a urcat pe un scaun situat lângă geam și s-a sprijinit pe plasa montată împotriva insectelor care s-a deschis din cauza greutății, iar copilul a căzut. Poliția a început o anchetă în acest caz.
Editor web: George Costiță