Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că în cadrul PMB se va înființa un birou special pentru românii care muncesc în străinătate, ca atunci când vin în vizită în țară să-și rezolve diferite probleme administrative, informează Mediafax.
„Am decis înființarea unei structuri care să se ocupe de problemele românilor care muncesc în afara granițelor țării, un birou pentru diaspora, care va avea două componente. Pe de-o parte, românii care vin în România să-și viziteze rudele, sau în concediu, sau au nevoie de urgentă de acte, de avize, de documente, de autorizații, să fie sprijinite pentru obținerea acestor acte, legal bineînțeles, dar într-un timp mai scurt, dat fiind că nu pot să stea prea mult în țară”, a declarat, miercuri, Gabriela Firea, la ședința CGMB.
Edilul Capitalei a mai declarat că pe de altă parte, familiile celor care muncesc în afara granițelor ar trebui să fie sprijinite să aibă un suport „pentru toate nevoile care sunt de natură socială, de educație, de sănătate sau alte motive”.
Proiectul a fost votat, miercuri, în ședința CGMB.
„Se înființează Biroul Politici și Strategii pentru Diaspora în cadrul Direcției Generale Situații de Urgență, Statistici și Strategii – Direcția Statistici și Strategii. Înființarea acestui birou are în vedere elaborarea strategiei Primăriei Capitalei a programelor și planurilor anuale de acțiuni proprii pentru românii din diaspora”, se arată în proiectul de hotărâre votat miercuri.
Editor web: Liviu Cojan