Taxă obligatorie la Biserică pentru cine vrea să-și ia permisul auto în Târgoviște
Data actualizării: Data publicării:
Situație inedită pentru cei care vor să obțină permisul de conducere în Târgoviște. Conform site-ului Recorder.ro, la intrarea în sala de examen care aparține Seminarului Teologic Târgoviște, candidații trebuie să achite o taxă obligatorie de zece lei.
După ce persoana înscrisă la examen achită suma cerută, primește chitanță din partea Seminarului, care aparține de Arhiepiscopia Târgoviște, după cum se poate vedea în fotografia alăturată.
Însă, „încurcate sunt căile Domnului”. Pe de o parte, Prefectura spune că deja plătește chirie pentru sală și nu cere taxă suplimentară. De cealaltă parte, reprezentanții Seminarului admit că încasează 10 lei, dar că banii nu rămân la ei, ci îi virează mai departe, nu se știe unde.
După un calcul simplu, Arhiepiscopia ar încasa lunar aproximativ 20.000 de lei. Asta pentru că examenul se desfășoară două zile pe săptămână și durează două ore. Există 10 calculatoare, iar evaluarea unei persoane nu durează mai mult de 15 minute, de unde rezultă că se încasează 400 de lei pe oră, deci 2.400 de lei pe zi.