Ce ascund Tăriceanu și Dragnea: voturile a mii de procurori și judecători
Trebuie să mărturisesc că m-a amuzat naivitatea celor care s-au grăbit, săptămâna trecută, să-i ia apărarea lui Tudorel Toader, după ce a părut că face un pas înapoi de la propunerile privind schimbarea legilor justiției.
Pirueta sa retorică, ”era dor un power-point, doar niște propuneri, nu un proiect de lege,” a fost luată drept o nouă dovadă că ministrul Justiției nu s-a dat cu ”penalii” și că, din contră, luptă, sub acoperire, împotriva lor – ”le-a dat de gol intențiile mârșave.”
Nici vorbă! Este întocmai cum am scris săptămâna trecută – ”Ministrul Justiției este marioneta lui Tăriceanu.” Și principalul său complice în planul de pune Justiția, dar în special DNA și Parchetul General, în mâinile politicienilor corupți și ale mafioților.
Atacurile lui Toader din ultimele zile, împotriva ambasadorului SUA, a procurorului general, a șefei DNA și în general a tuturor celor care au realizat ce se ascunde în spatele măștii sale ”academice”, au risipit și ultimele dubii despre agenda sa. La ministerul Justiției avem un nou Florin Iordache. Diferențele sunt infime și țin doar de stil. Asemănarea cea mai izbitoare? Capacitatea de a minți fără să clipească.
Cea mai mare minciună pe care ne-au servit-o Tudorel Toader, dar și Călin Popescu Tăriceanu, este că propunerile de mofidificare a legilor justiției ar fi avut la bază propunerile Consiliului Superior al Magistraturii.
Toader: ”La elaborarea proiectului propus s-au avut în vedere propunerile Consiliului Superior al Magistraturii care, în calitate de garant al independenţei Justiţiei, are rolul de a aplica dispoziţiile legale privind cariera magistraţilor şi organizarea instanţelor.” Tăriceanu: ”Propunerile de modificare a legilor includ rezultatele unui dialog amplu cu CSM.”
Este adevărat că CSM a fost consultat de Tăriceanu. Dar nu acum, ci cu mult înainte ca Tudorel să intre în joc. În 2016. Mai mult, CSM și-a făcut scrupulos, datoria și a consultat, la rândul său, mii de procurori și judecători, care și-au spus punctul de vedere despre anumite propuneri de schimbare a legilor justiției.
Nu este adevărat, însă, că au fost de acord cu cea mai importantă modificare: scoaterea președintelui din mecanismul de numire a procurorilor șefi. Din contră, s-au pronunțat pentru rămânerea președintelui în ecuație și pentru scoaterea ministrului Justiției! Cu un vot covârșitor: 4109 magistrați au spus ”DA” și 1520 au spus ”NU.”
Dar ca să înțelegem exact cum s-a ajuns la acest vot și care este semnificația lui, trebuie să dăm timpul înapoi. În toamna lui 2015, cu puțin timp înainte de tragedia ”Colectiv” și de debarcarea guvernului Ponta, șeful Senatului marca un moment important în cruciada sa împotriva Justiției. Tăriceanu înființa ”Grupul mixt de lucru pentru redactarea unor proiecte legislative în domeniul Justiţiei.”
După cum spunea și numele său, grupul urma să facă propuneri pentru modificarea legilor justiției. Cine făcea parte din el? Șapte politicieni, în frunte cu Tăriceanu și vreo 15 reprezentanți din CSM, AMR, Uniunea Barourilor, UNJR, Ministerul Justiției, Avocatul Poporului și Universitatea București.
Grupul s-a pus pe treabă și, rapid, printre propunerile făcute de reprezentanții CSM și ai Asociației Magistraților din România (AMR) a apărut și aceea ca Ministrul Justiției să fie scos din mecanismul de numire al procurorilor șefi. Iaă cum suna propunerea CSM:
”Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, primadjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al DIICOT şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 12 ani în funcţia de judecător sau procuror, au cel puţin gradul de parchet de pe lângă tribunal, care au îndeplinit efectiv cel puţin 5 ani funcţia de procuror la un parchet de pe lângă tribunal sau la un parchet ierarhic superior, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.”
Propunerea AMR (una dintre cele mai agresive asociații anti-DNA și care și-a făcut un renume din a ataca lupta anticorupție la Antena 3) a plecat de la ideea CSM de a scoate ministrul Justiției din ecuație, dar a dus lucrurile și mai departe: a vrut să scoată și președintele din joc, lăsându-i doar prerogativa formală de a semna decretul de numire, dar fără posibilitatea de a refuza propunerea CSM.
Având în vedere intensitatea cu care Tăriceanu susține azi propunerea lui Toader, ca președintele să nu mai aibă niciun rol în desemnarea procurorilor-șefi, este evident că și în 2015 șeful Senatului agrea proopunerea AMR. Dar dacă este evident că ținta sa era președintele, având în vedere experiența sa cu Traian Băsescu, ”bilețelul roz” și puzderia de anchete care s-au revărsat de-a lungul perioadei 2005-2014 asupra celor mai buni prieteni ai săi, de ce îl interesa să scoată și ministrul Justiției din joc?
Pentru că Tăriceanu a văzut în toți acești ani că și atunci când restul guvernului era în mâinile celor ca el, politicieni cu probleme penale, înfrățiți în rețele de influență transpartinice, miniștrii Justiției fie au înțeles că trebuie să lase DNA în pace, fie eu au ajuns la rândul lor pe mâna procurorilor – cazul Chiuariu.
Iar ministrul Justiției de la acea vreme, din toamna lui 2015, confirma pe deplin regula. Robert Cazanciuc a fost la un pas de fi schimbat din funcție de către PSD după ce a asistat impasibil la începerea urmăririi penale împotriva lui Victor Ponta, verișorul soției sale.
Pentru Tăriceanu nu exista niciun dubiu că atâta vreme cât Cazanciuc rămâne ministrul Justiției iar ministrul Justiției are un rol cheie în propunerea procurorilor șefi, nu va exista nicio șansă ca DNA să încapă pe mâna unui Amărie. Iar după ce Cazanciuc a picat, odată cu tot guvernul Ponta, iar în locul lui a venit Raluca Prună, pentru Tăriceanu a devenit și mai urgent să îi ia prerogativele. Reînvestirea lui Kovesi bătea la ușă!
Planul lui Tăriceanu s-a blocat parțial, în 2016, în refuzul CSM de a își însuși propunerea maximală a AMR, de eliminare și a președintelui, dar s-a mulțumit și cu scoaterea Ralucăi Prună. De ce a fost de acord CSM? Pentru că ar fi primit principalul rol în desemnarea procurorilor șefi. Nu s-au putut înfrâna să refuze o asemenea pleașcă, deși știau prea bine ce le-ar fi cerut Tăriceanu deîndată ce legea ar fi fost modificată: propunerea unui alt șef la DNA, în locul lui Kovesi, mai binevoitor cu politicienii.
Și s-au pus pe treabă. Au trimis propunerile de modificare a legilor, 50 la număr, către aproximativ 6000 de magistrați de la Înalta Curte și cele 15 Curți de Apel, dar și de la parchetele corespondente. Vreme de câteva săptămâni s-a tot votat, iar rezultatele, după cum spuneam, au cofirmat fără drept de apel opțiunea majorității pentru scoaterea ministrului Justiției din mecansimul numirii procurorilor șefi și de păstrare a președintelui. 4109 magistrați au spus ”DA” și 1520 au spus ”NU” variantei cu procurorii șefi ”sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea CSM.” (vezi facsimile)
Ce s-a întâmplat cu rezultatele acestei consultări? Nimic. În mod normal, potrivit planului lui Tăriceanu, ele ar fi trebuit să reprezinte argumentul pentru o propunere legislativă de modificare a legilor justiției. Care nu s-a materializat. De ce? Pentru că, după cutremurul politic post-Colectiv, Dragnea a promis să facă frumos și nu a vrut să se amestece într-un plan care l-ar fi adus într-o coliziune cu un președinte aflat pe poziții de forță. Iar fără PSD, ALDE nu face nici cât o ceapă degerată.
Eșecul din 2015/2016 încearcă să-l repare azi Tăriceanu, cu mâna lui Toader. Profitând că Dragnea este din ce în ce mai disperat și că înțelege, pe zi ce trece, că nu mai are le că să spere de la președinte. Chiar dacă i-ar lăsa cu bucurie în ofsaid pe ministrul Justiției și pe colegul său de alianță, pentru că refuză să-l ajute cu problema pragului pentru abuzul în serviciu, știe totuși că alți aliați nu are în bătălia împotriva justiției.
Strategia disperării, în care sunt prinși Tăriceanu, Dragnea și mai nou Toader nu le permite să își amintească amănunte care le-ar bruia mesajul propagandistic, precum cel al concluziei ”Grupului mixt de lucru pentru redactarea unor proiecte legislative în domeniul Justiţiei.” Dar adevărul nu îl pot ascunde. Documentele arată clar.
Dacă propunerile lui Toader de modificare a legilor justiției ar reflecta cu acuratețe ”rezultatele dialogului amplu cu CSM,” cum declara Tăriceanu, atunci Toader ar fi trebuit să propună ce au votat cei 6000 de magistrați consultați de sponsorul său politic: scoaterea sa, ca ministru al Justiției, din mecanismul numirii procurorilor șefi și păstrarea președintelui.
Evident, nu o va face niciodată. În ciuda părerii extraordinar de bune pe care o au despre ei, nici Tăriceanu și nici Toader nu sunt cu nimic mai deștepți sau mai abili decât Dragnea și Iordache. Când miniștri ai Justiției au fost oameni care au refuzat să le facă pe plac, le-a convenit ca ministrul Justiției să nu mai aibă niciun cuvânt de spus în numirea șefilor de parchete. Acum, că îl au pe Toader gata să îi servească, ministrul Justiției trebuie păstrat. Și toate, în numele ”respectării drepturilor omului.”
Descărcați de aici rezultatele complete, defalcate pe Curți și Parchete, ale voturilor magistraților pe propunerile de modificare a legilor justiției, făcute de CSM, în 2016
