Sute de şoferi s-au grăbit să îşi schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă

Data publicării:
service auto-cauciucuri

La vulcanizările din Oradea era deja coadă de la primele ore ale diminetii. Mecanicii lucrează la foc automat, dar sunt mulţi clienţi, aşa că se stă mult la coadă.

Pentru maşini, schimbarea cauciucurilor costă între 60 și 80 de lei, iar pentru dubițe taxa urcă până la 120 de lei.

Am avut 24 de mașini până la această oră, este foarte aglomerat într-adevăr, mai așteaptă încă 30. Ne descurcăm. Durează cam 20 - 25 de minute până facem un schimb”, spune Felicia Sabău - reprezentantul unei vulcanizări din Oradea.

La Timişoara se stă şi mai mult la coadă.

Din păcate sunt foarte multe maşini care au rămas deja cu programări pe luni, pe marţi”, afirmă Dorel Pintea, proprietarul unei vulcanizări.

Aglomeraţie este şi la Cluj-Napoca.

Sincer, nu ne aşteptam să fie atât de mulţi clienţi. Când am început lucrul deja aşteptau 20 de oameni în faţă. În ultimele 2-3 zile avem o creştere de vreo 60% a numărului de clienţi”, declară Vlad Macarie, şef al unui service auto.

Dacă îşi cumpără acum anvelope de iarnă, pentru echiparea unui autoturism şoferii cheltuie între 800 şi 1.100 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri