Drumul de la biserică la cimitir a fost un calvar pentru cortegiul funerar. Căruţa în care era sicriul a rămas blocată de mai multe ori în noroi, iar preotul şi ceilalţi participanţi la înmormântare s-au chinuit să-şi păstreze echilibrul.
„Jale! Abia a coborât la vale cu caruţele, cu tot. Când e timp de ploaie abia coborâm. Am maşină, cum să urc la deal? Uite am niste materiale acum aduse la vale sa le urc. Nici calul nu merge”, spune un localnic.
„Într-o zi fata mea a plecat la şcoală şi când s-a întors înapoi cu picioarele pline de noroi. Şosetele murdare ai plângea că nu se mai duce la şcoală”, adaugă alt localnic.
„Toate drumurile din această localitate sunt impracticabile. Noroiul este atât de mare încât atinge pe alocuri jumătate de metru”, relatează Carmen Ciocan, reporter Digi24 Iaşi.
Un obstacol uriaş pentru ambulanţe şi chiar pentru maşinile de pompieri care ar trebui să intervină, la nevoie, în comuna Voineşti.
„O comună defavorizată cu probleme financiare. Nu se poate interveni pe timpul iernii să faci reparaţiile la drum într-un drum mocirlos. Nu se poate. Acum nu poţi intra cu niciun utilaj ca să poţi să faci o profilare sau alte lucrări. Trebuie să aşteptăm să vină primăvara”, spune Aurelian Miler, primarul comunei Voineşti.
E greu de crezut însă că lucrările vor începe luna viitoare. Potrivit primăriei, pietruirea unui kilometru de drum costă 50 de mii de lei, în timp ce bugetul anual al comunei e 450 de mii de lei.