Sindicatele refuză salariile propuse de Guvern

Data publicării:
protest sindicate educatie captura

Pentru profesorii care abia intră în sistem, cea mai recentă variantă a legii salarizării taie din start orice motivaţie. Nu numai că salariile rămân mici, dar mai şi scad faţă de cele de acum, spun liderii de sindicat.

„Debutantul cu studii superioare de lungă durată va primi, de exemplu, 1.500 de lei. Are în plată, în momentul de faţă, 1.590 lei. Stimulăm tinerii să vină spre sistemul de învăţământ?”, se întreabă Marius Nistor, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”.

„Dacă vii şi spui că îi dai profesorului debutant mai puţin decât are acum este o glumă de prost-gust”, comentează şi Simion Hancescu, preşedintele FSLI.

În cazul învăţătorilor şi educatorilor, scăderile ar urma să fie şi mai mari, spune Marius Nistor: „Vor primi 1.280 de lei. Este pur şi simplu penibil. Salariul minim pe economie este 1.250 lei”.

„Practic, învăţătorul debutant o să aibă salariul egal cu un muncitor necalificat, ceea ce este impardonabil. Iar pentru învăţătorii cu o vechime peste 40 de ani salariile ar urma să fie diminuate cu aproximativ 30 de la sută”, adaugă Simion Hancescu.

Conform schemei de salarizare propuse, o educatoare sau un învăţător la final de carieră ar urma să primească 1.949 de lei, în loc de 2.718 lei în prezent. Unul cu vechime între 25-30 de ani va primi cu 17,5% mai puţin, iar un dascăl cu aproape două decenii la catedră va încasa cel mult 1.692 de lei în loc de 1.949 de lei.

Proiectul prevede şi unele creşteri, însă numai pentru profesorii cu studii superioare.

De exemplu, un profesor cu gradul I şi cu până la 10 ani experienţă va primi 2.152 de lei în loc de 1.981, în timp ce unul cu o vechime între 25-30 de ani va încasa lunar 3.470 de lei în loc de 3.300. În schimb, profesorii cu peste 40 de ani vechime vor primi cu 15 lei mai puţin.

Foarte supăraţi pe noile propuneri sunt şi sindicaliştii din Sănătate.

„Sunt anumite zone, din ceea ce aşa, foarte rapid am tras cu ochiul acolo, în care se duce până cât a pierde drepturile câştigate cu creşterea cu 25%”, spune Marius Sepi, preşedintele Federaţiei Sanitas.

În ciuda promisiunilor Guvernului, proiectul prevede majorări nesemnificate în categoria salariilor mici, spun sindicaliştii.

„Sunt 10 lei pe la femeile de serviciu, doi arginţi la rezidenţi şi nu mai ştiu eu pe unde. Nu acceptăm sub nicio formă acest proiect. Dacă cineva vrea să îşi bată joc de salariaţii din România să iasă public şi să o spună, dar noi nu ne asumăm acest lucru”, avertizează Marius Sepi.

Conform grilei propuse, un medic primar va încasa până la 4.307 lei, un medic rezident va primi 1.470 lei în primul an, iar o asistentă medicală va încasa 1.900 de lei.

Sindicaliştii spun că Guvernul şi Ministerul Muncii nu au ţinut cont deloc de cererile lor şi ameninţă cu proteste.

„O asemenea variantă nu poate fi acceptată şi este evident că actualul guvern trebuie să-şi retragă proiectul de ordonanţă pentru că dacă rămâne această formă protestele bat la uşă”, declară Simion Hancescu, liderul FSLI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri