Conflictul domestic a fost anunţat de femeie, ieri seară, la 112. Femeia a reclamat că s-a certat şi a fost bătută de soţul său. Poliţiştii care au ajuns au încercat să aplaneze conflictul, dar au fost la rândul lor agresaţi de bărbat.
„Poliţiştii au executat mai mult focuri de armă în plan vertical şi din cauza faptului că le-a fost pusă viaţa în pericol, aceştia au executat şi un foc de armă asupra bărbatului în cauză lovindu-l în zona spatelui”, a declarat Roxana Vasile, purtător de cuvânt IPJ Ilfov.
„Am văzut când a tras și a căzut jos nepotul, în poartă, aici, în șold. Și plus, pe șosea. El zicea împușcă-mă, împușcă-mă și zicea stai pe loc că trag și trăgea”, a povestit un martor.
Agresorul, dar şi unul dintre poliţişti au fost transportaţi la Spitalul Elias din Capitală. Potrivit medicilor, sunt în afara oricărui pericol. Pe numele bărbatului care i-a agresat pe oamenii legii a fost întocmit un dosar penal pentru ultraj şi tulburarea liniştii publice. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.