Video Scandalul „Legii Porcului”. Ministrul Agriculturii a dat ordin ca românii să își poată vinde în continuare porcii din gospodării

Data actualizării: Data publicării:
porc
Românii pot crește acum porci doar pentru consumul propriu. Foto: Shutterstock

ACTUALIZARE Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat luni că după ce a convocat conducerea ANSVSA şi structura din cadrul Ministerului Agriculturii a luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice. Astfel, instituţia va modifica Ordinul dat iniţial de ANSVSA.

”În această dimineaţă am convocat conducerea ANSVSA, pe domnul preşedinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii şi am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice”, a spus Barbu.

El a precizat că prin legea adoptată ca preşedinte al comisiei de agricultură, au fost anumite norme de biosecuritate introduse şi pentru persoanele fizice.

”Sigur, orice mişcare de porc, orice valorificare de porc de la persoanele fizice se va face sub îndrumarea medicului veterinar, sub eliberarea unei adeverinţe. Mai mult decât atât, partea de sănătate publică a animalelor este realizată de medicii concesionari, este gratuit acest serviciu”, a mai spus ministrul, precizând că inclusiv ”medicamentaţia şi prestările de servicii sunt gratuite pentru persoanele fizice.

Ministrul Florin Barbu a menţionat că a fost dat un Ordin 130, în 2023, de către ANSVSA care va fi modificat.

”Ne-am dorit foarte mult, atât eu ca ministru cât şi domnul premier Marcel Ciolacu, să luăm această decizie, va fi modificat acest ordin şi persoanele fizice pot valorifica porci în perioada sărbătoirilor de Crăciun”, a spus ministrul, despre informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora românii nu vor mai putea vinde porcii de Crăciun.

ACTUALIZARE Ministrul Agriculturii dă înapoi în privința „legii porcului”. Aceasta se va modifica, iar, cu două luni înainte de Crăciun, după ce autoritățile impuseseră un adevărat dosar cu șină pentru cei care voiau să vândă porci în propriile gospodării. Modificarea de acum prevede doar o adeverință de la veterinar.

Dana Costache, jurnalist Digi24: Luni dimineața, ministrul Agriculturii a convocat de urgență mai mulți specialiști în domeniul agricol. La această întâlnire s-a decis modificarea legii care a provocat un adevărat scandal.

Potrivit legii inițiale, micii crescători de porcine erau nevoiți să întocmească un adevărat dosar cu zeci de documente prin care să demonstreze că porcii sunt sănătoși și că nu pun în pericol sănătatea și igiena alimentară.

Acum, conform noilor modificări, crescătorii au nevoie acum doar de un aviz de la medicul veterinar, din care să reiasă că animalele nu au pestă porcină.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Reguli mai dure pentru porcul crescut în bătătură de românul de rând. Animalul trebuie să fie înregistrat în registrul agricol și monitorizat de medicul veterinar, în cazul în care gospodarul vrea să mai poată vinde carne. Altfel, este obligat să se limiteze la consumul propriu, au stabilit noile norme ale Agenției Sanitar-Veterinare.

Cu mai puțin de două luni înainte de sărbători, românii care cresc porci la curte au aflat că o nouă lege le interzice să își mai vândă animalele. Oamenii pot crește acum porci doar pentru consumul propriu.

- Să stau la țară fără porc, fără nimic? Nu se poate așa ceva. Nu e normal așa ceva. Cum să nu țină? Omul mai ia și el de Crăciun, acolo, să aibă bani de sărbători. Se poate așa ceva?

- La ce să muncească omul? Să mai pună și porumb, să mai pună și grâu, să mai întrețină și porcul, să scoată și, mă rog, afară de la porc. La ce? Când poate să stea cu mâna așa sau să stea pe marginea șanțului, să primească bani de la stat. Carne spaniolă, italiană sau, mă rog, americană. De care-o fi!

Măsurile au fost luate, spun autoritățile, pentru a împiedica răspândirea pestei porcine, care a făcut ravagii în țara noastră în ultimii ani. Și pentru proprietarii de ferme, regulile s-au înăsprit. Animalele trebuie transportate în mașini speciale, iar dezinfectarea acestora se va face după fiecare transport. Pentru micii fermieri, asta înseamnă costuri în plus.

Nicolae Ciobanu - proprietar microfermă de porci: Noi, care creștem și ne zbatem ca să ținem cât de cât la un nivel cel puțin tradițional pentru România, obiceiurile tradiționale. Cred că cu timpul dispar și ăștia. Nu-i interesează Nea Costică de la țară care muncește acolo să crească un porc, o vițea. S-a ajuns acolo unde să desființeze micii proprietari cu 5 porci, cu 10 porci.

România importă masiv carne de porc - mai exact 80% din consum. Crescătorii avertizează că noile măsuri vor crește și mai mult procentul.

Traian Gârtan - președintele crescătorilor de animale Olt: Țăranul român înainte creștea 2 porci, unul îl sacrifica pentru consum propriu, iar unul îl vindea ca să-și ia și el lemne de foc pentru iarnă. Era un venit asupra lui. Plus consumatorul. Consumatorul este obligat să se ducă la supermarket.

În prezent, România importă carne de porc din Spania, Germania și Ungaria.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri