Reducere consistentă de personal la CJ Prahova. A fost aprobată desființarea a 101 posturi

Data publicării:
consiliul judetean prahova
Sediul Consiliului Județean Prahova. Foto: Facebook CJ Prahova

Consiliul Județean Prahova a aprobat, vineri, reducerea, începând cu 1 ianuarie 2021, a 101 posturi din aparatul propriu al administrației județene, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat al CJ Prahova, începând cu data de 1 ianuarie 2021, instituția va avea, în aparatul propriu, un număr de 146 de posturi, față de 247 câte sunt în prezent.

Consilierii județeni au aprobat vineri propunerea președintelui CJ Prahova Iulian Dumitrescu privind reorganizarea și stabilirea numărului de posturi pentru aparatul de specialitate și aprobarea organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare ale acestuia.

Posturile din noua organigramă vor fi ocupate conform prevederilor legale, pe bază de concurs, se arată în comunicat.

Restructurarea va duce la o economie la bugetul instituției previzionat pentru anii 2021-2024 în sumă de circa 48 de milioane de lei.

Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat că urmează desființarea a două direcții ale Consiliului Județean, acestea însumând alte 164 de posturi, și evaluarea celorlalte structuri și instituții ale administrației publice județene.

„Restructurarea are drept scop gestionarea eficientă a resurselor financiare limitate și reducerea cheltuielilor de personal, precum și îmbunătățirea și eficientizarea funcționalității activității aparatului de specialitate al Consiliului Județean Prahova prin aplicarea principiilor meritocrației și responsabilității”, se menționează în actul normativ inițiat de Iulian Dumitrescu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri