Reprezentanții Universității Tehnice Gheorghe Asachi estimează că facturile vor fi mai mici cu până la 30%. Deja au stabilit un tarif mediu de 180 de lei pe lună pentru fiecare student, față de 200 cât era anul trecut.
Proiectul are șanse mari să fie aplicat chiar din această iarnă. Astfel, în peste 2.000 de camere, adică 15 cămine în total, vor fi montați senzori conectați la un computer, care va monitoriza și controla temperatura în camere.
De exemplu, dacă studenții sunt plecați poate fi redusă temperatura. Și în acest fel, în vacanțe, se fac economii considerabile. Costul pentru implementarea proiectului se ridică la cinci milioane de euro, 98% dintre fonduri fiind nerambursabile. Contribuţia universităţii din bugetul propriu este de 2%.