Cea mai grea probă la angajare a ajuns testul cu detectorul de minciuni. Tot mai multe companii îşi testează candidaţii cu poligraful. Şi asta pentru că mulţi tineri îşi înfloresc CV-ul sau chiar mint la interviuri.
Înainte de a se aşeza pe scaunul de la detectorul de minciuni, candidaţii sunt instruiţi circa o oră de experţi. Din discuţii află drepturile pe care le au, dar chiar şi întrebările pe care le vor primi.
Reporterii Digi 24 au făcut o simulare, pentru a afla cum decurge acest test.
Două din zece persoane verificate nu trec testul.
„În momentul când cineva minte, în ritmul său fiziologic survin nişte modificări. Sunt persoane care sunt supuse testului poligraf şi, cu toate că au un cazier curat, au diverse probleme, fapte comise la locurile anterioare de muncă,” explică Sorin Savu, expert poligraf.
George este unul dintre cei care a acceptat să fie testaţi cu detectorul de minciuni înainte de a se angaja.
„Nu am nimic de ascuns. Asta sunt eu. Şi încrederea cred că începe să fie tot mai mult cătuată pe piaţa forţei de muncă,” spune George Totoescu, angajat testat cu poligraful.
Angajatorii care apelează la această testare sunt în general instituţii bancare, firme de pază şi de curierat, societăţi de asigurări şi sau multinaţionale.
„Aproximativ 90% din persoanele care vin la testul poligraf vin supăraţi şi indignaţi. Li se pare o chestie urâtă, reprobabilă,” precizează Adrian Coman, director centru de testare poligrafică.
„Am decis ca să introduc în procedura de selecţie a tuturor angajaţilor, indiferent de funcţie, de la director, la şoferi să spunem pentru a oferi prima şansă oamenilor cinstitiţi. Pe mine acest instrument şi compania pe care am reprezentat-o ne-a ajutat foarte mult. Filiala din România, ajungând să fie un model pentru grup,” spune un fost director general al unei multinaţionale.
O testare costă în jur de 100 de euro. Verificarea cu detectorul de minciuni nu poate fi făcută decât cu acordul candidatului.