Primăriţa din Petriş îşi ceartă sătenii: Puneţi mâna şi munciţi, nu mai aşteptaţi să vă pice în gură! Vom da şi amenzi! 

Data publicării:
irina onescu primar

 

Primăriţa comunei Petriş a scris pe Facebook un mesaj adresat sătenilor, în care îi critică pentru că nu păstrează curăţenia în sat şi le cere să iasă la muncă.

”Probabil aţi sesizat că ieri şi astăzi (luni şi marţi - n.r.) am încercat, pe cât se poate, să curăţăm buruienile, rugii şi iarba, crescute excesiv pe marginea drumului. De ce nu s-a făcut acest lucru până acum? Iată o întrebare cu două răspunsuri, în egală măsură valabile. Probabil v-aţi aştepta să arunc din start vina în ograda administraţiei anterioare. Dar nu voi face asta. Vina administraţiei cade pe locul doi. Pentru că înainte de toate cred că este vina noastră, a celor care locuim aici şi care nu ne obosim să tundem cei câţiva metri pătraţi de iarbă din faţa casei ori să igienizăm, să toaletăm şi să întreţinem câtuşi de puţin această comună”, a scris Irina Onescu.

Citiţi şi:

De la televiziune, în fotoliul de primar. O tânără din Bucureşti a fost aleasă edil în comuna Petriş din Arad

Primăriţa le transmite localnicilor că nu au nicio scuză pentru mizerie, postând şi fotografii realizate după ce a fost tunsă vegetaţia şi în care apar gunoaiele care până atunci erau ascunse printre buruieni.

”Nu aveţi nicio scuză, mulţi dintre voi, pentru faptul că vă lăsaţi îngropaţi în bălării şi mizerie, chiar la voi acasă (...) Îmi imaginez că este tare greu să strângeţi în urma voastră... Puneţi mâna şi munciţi, nu mai aşteptaţi să vă pice în gură! Ajutaţi-l şi pe vecinul care poate nu se descurcă singur, ori nu are uneltele necesare”, a mai scris primăriţa.

Ea a decis să lase gunoaiele pentru o vreme acolo unde le-a găsit: ”Le-am lăsat acolo momentan, să le "admiraţi" şi să vă "bucuraţi" de ele”.

Tânăra primăriţă le cere localnicilor să organizeze acţiuni de voluntariat şi ameninţă că va da amenzi: ”Nu vă cad mâinile dacă vă sacrificaţi 2-3 ore dintr-o zi, într-o lună, pentru o acţiune de voluntariat. Vom da şi amenzi de acum înainte”.

Câteva zeci de comentarii au fost postate de localnici sau cunoscuţi ai primăriţei, majoritatea apreciind modul în care aceasta acţionează: ”Aşa Irina, pune bâta pe ei”; ”Fă curat în primărie. Sunt care iau bani degeaba acolo”; ”Felicitări pentru iniţiative, aş vrea să atrag atenţia că mai sunt şi anumiţi "enoriaşi" ai comunei care îşi aruncă dejecţiile direct în râu”; ”Poate faceţi o acţiune şi de curăţare a râului Petriş, să ne putem bucura iară de el”.

De când a fost aleasă primar, Irina Onescu ţine legătura cu sătenii şi prin reţelele de socializare, unde le transmite periodic informaţii despre locurile de muncă disponibile sau despre iniţiative ale administraţiei locale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”