Primăria Sectorului 2 va interzice parcarea pe străzi, cel puţin o zi pe lună

Data publicării:
parcare

De la 1 iulie, pe străzile şi bulevardele Sectorului 2 nu se va mai putea parca lângă trotuare, cel puţin o zi pe lună. Prin această măsură, primăria vrea să faciliteze accesul la curăţarea zonei rigolelor. Şoferii au timp de acomodare până la 1 ianuarie, anul viitor. Cine nu înţelege ordinul, va fi amendat.

Primăria sectorului 2 nu mai vrea ca maşinile parcate la marginea străzilor şi pe trotuare să împiedice strângerea gunoaielor.

Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2: Parcarea va fi interzisă pe fiecare stradă, într-o zi pe lună. Într-o zi dreapta, într-o zi stânga, ca să putem lăsa locuri de parcare pentru cetăţeni. În felul acesta, firma de salubritate poate curăţa mecanizat acea rigolă.

Şoferii le reamintesc edililor că în sector nu sunt parcări suficiente şi nici n-au amenajat vreunele noi, de când şi-au preluat mandatul.

Șofer: Cred că-i un pic exagerată, atâta timp cât nu-ţi oferă un loc de parcare, adică o altă alternativă.

Șofer: Nu cred că e posibil! Părerea mea că nu! Pentru că-s prea multe maşini şi nu sunt locuri de parcare unde se pot parca maşinile.

Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2: Avem în plan cinci parcări supraetajate în sectorul 2, în acest an. Sigur, pot fi folosite şi parcările marilor centre comerciale. Şi alte parcări.

Reprezentantul companiei de salubrizare recunoaşte că, fără locuri de parcare, curăţenia completă a străzilor este un obiectiv greu de atins.

Ilie Ciuclea, preşedintele companiei de salubrizare Sector 2: Am fost recent la Budapesta şi am văzut seara, la ora 11, bulevardele absolut goale. Veneau maşinile de spălat ca plugurile la arat. Uitaţi, aşa.

- Care-i reţeta care nu funcţionează aici?

- Păi lipsa spaţiilor de parcare.

Noul sistem de parcare alternativă ar urma să fie pus în practică de la 1 iulie. De anul viitor, va deveni obligatoriu, iar şoferii care nu-l respectă vor fi amendaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri