Primăria Capitalei ar putea deconta două plinuri de mașină pe lună. Ce condiții ar trebui să îndeplinească șoferii

Data publicării:
trafic_Bucuresti

Primăria vrea să scape Capitala de aglomeraţie şi îi îndeamnă pe şoferi să îşi împartă maşinile cu alţi bucureşteni care au acelaşi drum. Sistemul car-sharing funcţionează deja cu succes pentru drumurile din ţară. Municipalitatea nu vede de ce nu ar fi soluţia şi la Bucureşti, iar ca să o facă mai atrăgătoare, le promite celor care se înscriu în program că le decontează combustibilul, în limita a cinci sute de lei pe lună.

Bucureşteni şi provinciali iau Bucureştiul la roată ca să ajungă la serviciu sau să ducă la şcoală ori la grădiniţă copiii. Sparg zorii cu farurile şi pierd dimineţile la coadă între semafoare. Părinţii care trebuie să facă escale la şcoală şi grădiniţă până să ajungă la serviciu ştiu calculele pe de rost.

Sute de mii de maşini sunt pe străzi. Numărul se dublează pentru că şi adulţii pleacă de acasă cam în acelaşi timp. Câte unul, rar mai mulţi de doi într-un autoturism. Primăria încearcă să adune resursele risipite şi să reducă aglomeraţia şi poluarea. Vrea să convingă şoferii să ia cu ei vecini, amici sau chiar necunoscuţi ce merg în aceeaşi direcţie. Sistemul presupune lansarea unor anunţuri şi înscrierea amatorilor cursele care le convin.

Ca să încurajeze şoferii să împartă maşina cu străinii, primăria se oferă să le deconteze echivalentul a două plinuri de carburant pe lună. Activiştii de la Organizaţia pentru promovarea transportului alternativ se teme însă că ideea Primăriei nu va funcţiona.

Nu înţeleg cum o să se aplice această măsură! O să se instituie o poliţie a ridesharing-ului în Bucureşti? Nu face decât să pună un fel de pansament peste ceea ce, de fapt, este cancerul Bucureştiului: poluarea şi congestia urbană”, afirmă Irina Zamfirescu - voluntar OPTAR.

Proiectul va fi analizat joi la şedinţa Consiliului General. Tot atunci va fi votat şi înfiinţarea sistemului municipal de car-sharing, dotat cu maşini ecologice care să fie folosite pentru deplasarea prin Capitală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...