„S-a schimbat totul. Absolut totul s-a schimbat. Dar nu este vorba despre noi. Este vorba despre familiile lor, despre părinţii care şi-au pierdut copii... despre ei e vorba”, spune Sorin Bădulescu solistul trupei E.M.I.L .
A doua zi după incendiul din Colectiv, câţiva oameni s-au aşezat la o masă şi au stabilit că trebuie să facă ceva pentru victimele tragediei şi pentru familiile lor.
„Ne-am adunat mai mulţi oameni, fiecare din alt domeniu, că era psiholog, asistent social, unul se ocupa de organizarea de concerte”, spune Cristina Hurdubaia voluntar.
Undeva, pe strada Mitropolit Filaret, într-o casă frumoasă, se află comandamentul "Împreuna Rezistăm".
„Mi-a sunat telefonul. Şi... la celălalt capăt era un bărbat care mi-a spus bună ziua, sunt x, tatăl lui y care a murit în incendiu, am numărul de la cineva care mi-a spus că sunteţi un om de bună credinţă şi mi-a spus că ne puteţi ajuta. Pentru mine a fost al doilea şoc emoţional pentru că eu nu eram pregătită să mă sune. Şi după aceea, nu exagerez, timp de două trei zile, patru, nici nu mai ştiu câte au trecut, suna telefonul încontinu”, adaugă Cristina Hurdubaia, voluntar.
„Împreună Rezistăm a reuşit să strângă bani atât din organizarea de concerte caritabile, cât şi din donaţii individuale.
„În dimineaţa zilei de 1 noiembrie aveam în cont 2200 de lei, iar seara aveam 13 mii de euro. Solidaritatea a fost foarte foarte puternică. Ne-au venit bani din Malaezia, unde un voluntar a organizat într-o seara o vizionare de film şi a adunat 300 de dolari”, declară Amedeea Enache, director Fundaţia Estuar,
Pe lângă familiile victimelor, pe holurile spitalelor au stat zile în şir şi asistenţi sociali voluntari.
„Ne-am ocupat de toate nevoile lor, masă, cazare pentru părinţii celor care nu erau din Bucureşti şi veniseră de departe. Am fost cu familii la poliţie când a fost vorba să recupereze lucrurile ce rămăseseră în club. Am fost la Agenţia de Plăţi imediat după ce a ieşit ordonanţa de la Guvern că ei pot lua nişte bani şi aici au fost de făcut nişte documente şi noi i-am însoţit” , spune Adriana, asistent social voluntar.
Fără să aştepte nimic în schimb, aceşti oameni au făcut tot ce au putut, direct sau indirect, pentru că au simţit că sunt parte a unei tragedii colective. Viaţa lor s-a schimbat, la propriu, peste noapte, şi au ştiut ca doar împreună pot rezista.