Poveste învăluită în mister la Buzău. O lucrare realizată de Constantin Brâncuşi a reapărut după ce nu s-a ştiut nimic de ea timp de 24 de ani. Celebrul sculptor a creat la început secolului al XX-lea o operă funerară unică şi extrem de valoroasă. Cele două elemente ale lucrării, bustul unui avocat şi statuia „Rugăciune”, au dispărut însă de pe mormânt. De curând, bustul a fost recuperat şi a ajuns la Muzeul din Buzău.
Impresionantul ansamblu funerar realizat de Constantin Brâncuşi la Paris, în 1907, a fost montat chiar de sculptor pe mormântul lui Petre Stănescu, un celebru avocat buzoian.
„Era făcută pe un contract de altfel se şi cunoaşte, în 1907, în schimbul sumei de 7500 de lei se angajează să realizeze cele două lucrări şi să le asigure transportul de la Paris în Gara Buzău”, spune Daniel Costache, directorul Muzeului Judeţean Buzău.
La jumătatea anilor `90, bustul avocatului a dispărut însă în mod misterios. A fost regăsit abia acum, după 24 de ani, şi va fi prezentat publicului. Experţii nu pot stabili încă dacă este cel original sau o copie, mai ales că un bust identic se află şi la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti.
„Se face un şticlu din lut, care se toarnă apoi în ghips, după care se toarnă bronzul. Dacă se mai toarnă încă o lucrare după acelaşi şticlu, deci după aceeaşi matriţă de ghips, care are acordul artistului, se mai pot turna una, două, câte doreşte artistul şi au aceeaşi valoare de original, dar se numeşte replică”, afirmă Alexandru Măciucă, expert în artă.
Pentru mormântul avocatului Petre Stănescu, Constantin Brâncuşi a realizat două lucrări. Ambele au avut, din păcate, aceeaşi soartă.
Din cimitirul Dumbrava a dispărut de două ori şi cel de-al doilea element al ansamblului funerar realizat de Brâncuşi pentru mormântul avocatului Buzoian Petre Stănescu. Este vorba despre statuia „Rugăciune", care înfăţişează o femeie care plânge în genunchi.
Anchetatorii nu au dezvlăluit până acum împrejurările în care a fost găsit bustul realizat de Brâncuşi, însă se pare că ar fi fost găsit în ţară.