Polițiștii au dat amenzi de peste 443.000 de lei, în ultimele trei zile, după ce au verificat respectarea măsurilor de distanțare fizică la terase, baruri, plaje sau cluburi. De asemenea, polițiștii au verificat inclusiv respectarea regulilor de distanțare și purtarea obligatorie a măștilor în transportul comun, informează Agerpres.
Astfel, doar duminică, la acţiunile de control au participat peste 3.200 de poliţişti. Aceștia au fost însoțiți de jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, reprezentanţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului Muncii.
În total, au fost verificate 4.139 de societăţi comerciale, iar poliţiştii au aplicat 19 sancţiuni, în valoare de peste 120.000 de lei, operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis, pentru care au fost instituite interdicţii sau restricţii.
Totodată, au fost aplicate alte 52 de sancţiuni, în valoare de 3.500 de lei, persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii sau restricţii şi 407 amenzi, de aproape 36.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
Celor care nu au respectat modul de amenajare a teraselor privind distanţarea fizică şi locul prevăzut la mese li s-au aplicat 28 de sancţiuni, în valoare de 29.000 de lei.
În plus, s-au mai dat 393 de sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, de peste 140.000 de lei.
Conform Poliției Române, au mai fost date aproximativ 600 de sancţiuni, de aproape 114.000 de lei, pentru încălcarea mai multor prevederi legale.
Editor web: M.L.