Piaţa forţei de muncă din România, în picaj. Avertismentul specialiștilor

Data actualizării: Data publicării:
muncitor

Cine va mai rămâne să lucreze în România? Experţii care avertizează că, în 5 ani, vom avea un gol de 500.000 angajaţi. Asta în condiţiile în care, la noi, rata şomajului este mult sub cea din alte state membre ale Uniunii Europene. Nu însă şi în cazul tinerilor sub 25 ani, unde rata şomajului a sărit de 18 procente şi este mai mare faţă de media din UE.

Avertismentul vine din partea Confederaţiei Patronale Concordia, a unei firme de consultanţă în afaceri şi a Academiei Române. În prezent, două milioane de persoane active nu figurează nici pe piaţa muncii, nici în sistemul de învăţământ, aşa că firmelor le vine tot mai greu să găsească angajaţi printre tineri. Soluţia companiilor: să angajeze mână de lucru ieftină din străinătate. Se conturează, astfel, un potenţial uman imposibil de valorificat, dar şi pierderi greu de cuantificat.

Declinul demografic şi migraţia sunt principalele cauze care au adâncit deficitul forţei de muncă. Între 1990-2018, în România, declinul demografic natural a depăşit un milion de locuitori. Până în 2030, experţii avertizează că vor rămâne în ţară doar 18 milioane de români. Iar dacă tendinţele actuale se vor menţine, populaţia ocupată va scădea, de la 8,2 milioane în 2020 şi la 7,3 milioane în 2030.

Peste două milioane şi jumătate de români au părăsit ţara între 1991-2018. Rămâne de văzut cine va mai lucra în ţară, pentru că, în perioada 2013-2018, s-a dublat numărul locurilor de muncă vacante, însă rata şomajului a ajuns la un minim istoric, de 3,3%, în decembrie 2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei