Permisele auto, trimise prin poștă și în București și Ilfov
Data publicării:
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) va trimite permisele de conducere emise de serviciile din Bucureşti şi judeţul Ilfov la locuinţele cetăţenilor, prin Poşta Română, începând cu 1 noiembrie, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Interne. Această măsură se aplică deja în alte judeţe ale ţării.
„Solicitanţii vor primi înscrisuri doveditoare înlocuitoare cu drept de circulaţie, permisele de conducere urmând a fi trimise la adresa menţionată în termen de două zile lucrătoare. Măsura se va aplica şi în cazul candidaţilor declaraţi «admis» la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, fără a mai fi necesar ca aceştia să se deplaseze la sediul Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor”, precizează MAI.
Cei care nu doresc să primească permisul prin poştă îl pot ridica personal de la sediul DRPCIV din Pipera. Acest lucru este valabil şi în cazul în care livrarea prin serviciul de curierat al Poştei Române nu poate fi realizată.