Percheziţii acasă la suspectul de pedofilie

Data actualizării: Data publicării:
magurele

Poliţiştii şi procurorii fac percheziţii, luni seară, în locuința din Măgurele a bărbatului acuzat că a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din Bucureşti. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

„La data de 08.01.2018, procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore faţă de inculpatul S.E. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de agresiune sexuală”, a anunţat Parchetul Tribunalului Bucureşti, potrivit news.ro.

Conform sursei citate, „în ziua de 05.01.2018, în intervalul orar 10:10-10:55, în incinta unui bloc din sectorul 6 – în  lift şi pe palierul etajului 8 -   inculpatul S. E. a pupat-o pe obraji, pe gură şi în zona abdominală şi i-a pus mâna în zonele intime persoanei vătămate, minoră, în vârstă de 5 ani şi l-a pupat pe obraji  pe minorul  în vârstă de 9 ani”.

„În cauză urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 în vederea luării măsurii arestării preventive a  inculpatului pe o durată de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inclusiv cu privire la eventuala implicare a persoanei în cauză în fapte similare”, precizează Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Bărbatul a fost prins de poliţişti luni dimineaţă. Agresorul este poliţist în cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, iar la audieri a recunoscut faptele. El ar fi fost recunoscut de către colegii săi, care l-au denunţat duminică după-amiază.

Poliţistul se numeşte Eugen Stan şi lucrează de 10 ani în Brigada Rutieră, fiind transferat de la Jandarmerie pe un post de şofer al unui şef din Poliţie, este căsătorit şi are doi copii.

Anul trecut ar fi încercat să violeze o femeie, iar în 2012 ar fi abuzat sexual o fetiţă, tot în Sectorul 6 al Capitalei.

Aproape trei sute de poliţişti au fost mobilizaţi, în ultimele trei zile, pentru căutarea bărbatului care a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din cartierul Ghencea şi au fost date publicităţii imagini cu acesta, suprinse de camarele video din bloc. De asemenea, poliţiştii au găsit şi alte camere de supraveghere care l-au surprins pe bărbat.

Agresiunea a avut loc vineri, când doi copii în vârstă de cinci şi nouă ani au fost agresaţi sexual în liftul unui bloc din Ghencea. Când au scăpat, copiii au povestit părinţilor ce au păţit, iar aceştia au depus o plângere la Secţia 22 din Capitală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Au montat o cameră ascunsă în apartamentul unde erau cazați în vacanță. Ce au descoperit că făcea personalul...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani