PAȘAPOARTE. Ultimatum de la MAI pentru rezolvarea crizei
Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a convocat, miercuri dimineață, o ședință cu directorul Direcției Generale de Pașapoarte (DGP), cu reprezentanții din teritoriu și prefectul Municipiului București, pentru a analiza cauzele care au dus la problemele din ultima perioadă de la oficiile de pașapoarte, potrivit Agerpres.
ACTUALIZARE 14:00 Ministrul de interne dă un ultimatum pentru rezolvarea aglomeraţiei de la paşapoarte. Până diseară, soluţii pentru cozile din Capitală. Până mâine seară, pentru aglomeraţia din toată ţară. A fost şedinţa de urgenţă convocată de ministru. Şi ultimatumul a venit la capătul câtorva ore de discuţii. În condiţiile în care sunt cozi de cel puţin două luni.
„Doamna ministru a solicitat directorului DGP să actualizeze analiza privind măsurile concrete de extindere a infrastructurii și necesitățile de suplimentare cu personal care să deservească la capacitate maximă toate sediile care se confruntă cu un număr mare de cereri. Termenul este de două zile. Totodată, ministrul de Interne a solicitat Direcției Generale de Pașapoarte să prezinte, astăzi, o soluție pentru reducerea aglomerației din Pipera", a afirmat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI, într-o declarație de presă.
Carmen Dan i-a convocat pe prefectul capitalei şi pe şefa Direcţiei Generale de Paşapoarte pentru a lămuri situaţia cozilor uriaşe de la ghişee. La începutul reuniunii, Carmen Dan a afirmat că vrea să afle motivele care au generat această situație, dar și să fie identificate soluții.
„Avem acum stabilită o întâlnire cu cei responsabili, directorii direcțiilor generale de la eliberarea permiselor de conducere și înmatriculări și de la pașapoarte și prefectul Capitalei, pentru a clarifica de ce o inițiativă bună (deschiderea ghișeelor și în perioada mini-vacanței de Sfânta Maria — n.r.) s-a confruntat cu asemenea stângăcii, care au creat disconfort celor care au venit să-și depună actele. Vreau să mă lămurească asupra acestor aspecte și vreau să stabilim concret data când deschidem centrul din Plaza Mall", a declarat Carmen Dan, în cadrul unei emisiuni televizate, înainte de întâlnire.