(P) Cum să bem o apă mai bună pentru mediu și pentru viitorul nostru

Data publicării:
La Fantana Sticlă reutilizabilă 8 litri-2

Apa ne este indispensabilă, fiind cheia a nenumărate procese vitale din organism. Pe lângă beneficiile asupra corpului, o hidratare corectă ajută și la îmbunătățirea memoriei, a stării generale de bine sau la sporirea atenției. Cu toate acestea, grija cu care ne bem apa ar trebui să se reflecte și în modul prin care o obținem. Miliardele de PET-uri de unică folosință din care bem zilnic au ajuns să sufoce planeta, forțându-ne să ne întrebăm ce fel de viitor lăsăm copiilor noștri.

Mulți români încă aleg să își care zilnic apa de la magazin, apă îmbuteliată de cele mai multe ori în PET-uri. Astfel, nu sunt puține recipientele din plastic care ajung să se „piardă” în natură, neapucând să intre pe porțile unui centru de reciclare, așa cum ar trebui.

Însă, dacă te afli și tu printre oamenii care pierd bani, timp și energie în mod regulat pentru căratul apei de la magazin și vrei sa ajuți și Planeta, poți apela la o soluție simplă, convenabilă, confortabilă și mult mai eco – serviciul de livrare a apei de izvor la domiciliu al companiei La Fântâna.

De ce este nevoie de soluții?

PET-urile de care ne lovim de fiecare dată în plimbările prin parcuri, pajiști sau păduri nu sunt doar deranjante, ci și nocive pentru natură și pentru sănătatea planetei pe termen mediu și lung. Amploarea problemei se află chiar în numere: la fiecare minut sunt cumpărate cel puțin 1 milion de PET-uri, mai puțin de jumătate dintre acestea sunt reciclate. În multe locuri, reciclarea nu este mereu posibilă și nici facilă din cauza unor factori diverși, precum procesele fizico-chimice complexe pe care reciclarea la scară largă le presupune.

O sticlă reutilizabilă de 8 litri cu apă de izvor care îți vine la ușă

La Fântâna a dezvoltat și lansat un serviciu accesibil, confortabil și mai ecologic, grație reutilizării sticlelor în interiorul unui circuit controlat. Apa de izvor din aceste sticle este extrasă de la Tălmaciu, județul Sibiu. Este o apă oligominerală, cu o mineralizare totală de sub 500 mg/l, cu gust plăcut și echilibrat, datorat sărurilor de calciu și magneziu, cu un conținut redus de sodiu și cu o compoziție minerală stabilă. În fabrica modernă în care o îmbuteliază, La Fântâna are și un laborator, unde testează apa permanent.

Cum funcționează, de fapt, acest serviciu?

Sistemul propus de La Fântâna este deopotrivă simplu și prietenos – și cu portofelul și cu mediul înconjurător. Pe scurt, compania îmbuteliază apa de izvor în acele sticle reutilizabile, pe care apoi le livrează oricui, oriunde în țară, pe baza unei comenzi în magazinul online.

La prima comandă, achiziționezi un pachet START, care poate include 6, 8 sau 10 sticle. Doar la această primă comandă plătești și ambalajele, adică sticlele reutilizabile. După ce consumi apa, poți comanda pachete REFILL, în care nu mai plătești și ambalajele. Echipele de livrare din flota companiei îți aduc sticlele comandate pline și le preiau pe cele goale. Iar apa, calculată la litru, costă cât ar costa și o apă bună, de calitate, luată la PET din magazin. Cel mai important este, însă, că nu mai introduci în circuit ambalaje de tip PET, consumând în mod avantajos o apă la fel de bună.

Dacă te numeri printre cei care vor acasă o apă bună și sigură de băut, livrată într-un ambalaj mai prietenos cu mediul înconjurător, atunci noul serviciu La Fântâna este potrivit pentru tine – și pentru toți românii care vor să bea apa mai eco, mai convenabil și mai confortabil!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...