Organizaţia "Salvați Copiii" solicită majorarea alocației pentru copii la 200 de lei

Data publicării:
copii clasa pregatitoare-1

 În prezent, alocaţia unui copil care a împlinit doi ani este de 42 de lei, respectiv 84 de lei pentru copilul cu dizabilități

Alocația de stat pentru copii este un drept universal, consacrat prin Constituție. Pentru ca acest drept constituțional să-și atingă scopul - protecţia socială a copiilor şi a tinerilor, Organizația "Salvați Copiii" susține mărirea cuantumului alocației de stat pentru copii la suma de 200 de lei pe lună, modificare propusă printr-un proiect de lege înaintat Senatului României în 2014”, se arată într-un comunicat de presă.

Printre argumentele aduse de "Salvaţi Copiii" în favoarea acestui apel, se află următoarele: echitatea alocărilor financiare destinate copiilor, în raport cu alte domenii; copiii din România sunt mai săraci decât adulții; cuantumul actual al alocației de stat pentru copii nu reflectă respectarea principiului interesului superior al copilului.

Am trimis Președinților Comisiilor specializate din Camera Deputaților cererea de a aproba mărirea alocațiilor pentru copii și de a lua în considerare o analiză pe această temă, ținând seama de datele recente ale stării de sărăcie în care trăiesc aproape jumătate dintre copiii din România, precum și de necesitatea respectării consecvente, în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice, inclusiv de către Guvern sau Parlament, a interesului superior al copilului, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului românesc contemporan” a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei "Salvaţi Copiii" România.

Organizaţia consideră că alocaţia de stat acordată în prezent copiilor care au împlinit doi ani reprezintă o sumă de bani - 42 de lei, respectiv 84 de lei pentru copilul cu dizabilități - nesemnificativă pentru familie, neputând constitui un sprijin pentru părinţi în asigurarea drepturilor fundamentale ale copilului lor: dreptul la supravieţuire și dezvoltare, dreptul la condiţii decente de viaţă şi la alimentaţie corespunzătoare, dreptul la participare şcolară sau la petrecerea timpului liber.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri