Lenuța Sârbu îl are în grijă de opt ani pe nepotul ei, după ce mama băiatului a plecat la muncă în Italia. Tatăl a rămas acasă, dar responsabilitatea creşterii şi educării copilului a căzut doar pe umerii bunicii. Cu excepţia unui episod în care mama l-a luat câteva luni în Italia, dar nu a putut face faţă cheltuielilor.
„A rămas şi repetent. El a fost cum să vă spun, corijent la o materie. El a venit după ce au început şcolile şi după aia a pierdut anul. Eu mă ţin după el, după el mă ţin. Cum? Ba mai dau un telefon, ba mă duc la şcoală, ba mă duc la şedinţă”, povesteşte bunica.
Acum, băiatul a recuperat cu succes perioada de dezechilibru şcolar şi emoţional. Este în clasa a șasea, are note bune şi ţine legătura cu mama.
„Vorbesc de două ori pe săptămână, stau câte o oră, două şi vorbesc cu ea. Îi simt foarte mult lipsa şi dacă ar fi şi ea aici ar fi mult mai bine”, spune băiatul.
Oficial, sunt 80.000 de copii în România în aceeaşi situaţie ca acest băiat. Au rămas în grija rudelor sau a unuia dintre părinţi. Statistica neoficială estimează însă un număr mult mai mare. Iar consecinţele asupra evoluţiei copilului sunt grave.
„Apar rezultatele şcolare, medii slabe, iar la gimnaziu absenteismul, cu abandon şcolar în unele cazuri. Ceea ce poate şcoala să facă este o comunicare eficientă între părinte şi diriginte, între părinte şi doamna învăţătoare. Este important să ştim ceea ce se întâmplă în viaţa copilului”, afirmă o profesoară.
Câteva dintre asemenea efecte ar putea fi evitate sau măcar diminuate. Un ONG din Spania şi două din România şi-au unit experienţele şi au elaborat un ghid cu sfaturi pentru părinţii care muncesc în străinătate. Cel mai important dintre ele este acesta:
„O astfel de regulă și una dintre cele mai importante, este să nu blamăm copilul pentru decizia noastră de a pleca în străinătate. Mulți părinți, sub presiunea sentimentului de vinovăție, că își părăsesc copilul, spun: pentru tine plec. Este o formă de transfer a vinovăției”, explică sociologul Florian Niţu.
Realizatorii ghidului au organizat, cu finanţare europeană, şi cursuri de recalificare pentru aproximativ 150 de femei. Multe dintre ele spun că ar prefera oricând un loc de muncă în ţară, ca să fie aproape de copii.