Situaţia din comuna Alunu din Vâlcea se agravează de la oră la oră. Autorităţile nu reuşesc să oprească alunecarea de pământ care a distrus deja patru case şi se îndreaptă spre un drum judeţean şi un pârâu. Dacă tonele de pământ blochează cursul de apă, jumătate din localitate ar putea fi inundată.
În doar trei zile, pământul a înaintat cu peste 300 de metri. Autorităţile au evacuat deja patru familii iar casele rămase în urma acestora s-au prăbuşit din cauza alunecării de teren.
„Scârţâie acoperişul, mobila prin casă, se mişcă pământul cu totul, merge. Deja mi s-au spart bateriile la baie, la chiuvete, la toate ...se face presiune probabil”, a spus Elena Diaconeasa, localnică.
Halda de steril care alunecă se îndreaptă spre drumul judeţean care trece prin comună. Autorităţile au încercat să facă un baraj care să oprească pământul să înainteze, dar acesta nu a rezistat.
„Aceste pintene, cum le spunem noi sau ziduri de sprijin făcute din piatră compactată care lucrează prin masa lor. Trebuie să luăm un avans cam de două zile jumate-trei, cât ne-ar trebui nouă într-o bună organizare ca să putem să oprim”, a spus Viorel Popescu, directorul Institutului Minier Craiova.
„Alunecarea s-a extins într-o parte şi cealaltă, unde a găsit loc.Mai sunt undeva aici sus 2-3 case care ar putea...şi ne gândim ca nu cumva să împingă şi malul ăsta. Dacă-l împinge şi pe ăsta vă daţi seama că e un dezastru”, a explicat Cristian Birăuţ, primarul comunei Alunu.