Mobilier nou pentru spital cumpărat cu bani obţinuţi din fier vechi

Data publicării:
spital

Spitalul Slatina vrea să scoată la licitaţie cele 6 lifturi scoase din uz care au peste 3 tone fiecare. Cu banii câştigaţi, managerul vrea să cumpere mobilier nou în secția de neuropsihiatrie infantilă. Licitatia va avea loc pe 20 aprilie, iar câștigător va fi cel care dă cel mai mult pe kilogram.

Mihai Pârgă, administrator spital: Acesta va fi primul lift care se va schimba. Este foarte vechi, are uzură foarte mare. Estimăm că se vor strânge în jur de 3 tone de fier vechi.

6 astfel de lifturi vor fi dezmembrate şi vândute la fier vechi, prin licitaţie. Conducerea spitalului speră că va strânge câteva mii de euro din valorificarea vechilor ascensoare.

Cătălin Rotea, director Spitalul Judeţean Slatina: Avem sume de bani foarte mari pe care le primim în acest an de la Consiliul Judeţean, aproape 13 milioane lei, dar acest plus ne va ajuta şi vor merge cu o destinaţie specială, şi anume dotarea cu mobilier a secţiei de Neuropsihiatrie infantilă.

180.000 de lei costă dotarea şi utilarea secţiei care va fi dată în folosinţă la finalul lunii mai.

Mihai Pârgă, administrator spital: Acesta e un salon renovat la standarde. Va fi echipat cu paturi noi, noptiere noi, iar în cabinetele medicilor şi sălile de tratament se va cumpăra aparatură medicală nouă, de ultimă generaţie.

Medicii, dar şi pacienţii apreciază soluţia inedită a şefilor spitalului.

Daniela Stancu, şef Secţia Pediatrie: Este o idee foarte bună. Orice investiţie este binevenită. Din orice sursă. Să se vadă ceva palpabil care să fie funcţional şi să ne putem folosi de ea.

Bărbat: Fiecare se gospodăreşte cum poate, dacă statul nu ajută cu nimic măcar facem noi ce putem.

Pe piaţă, un kilogram de fier vechi se vinde cu 70 de bani. La licitaţia care va avea loc pe 20 aprilie, câştigător va fi cel care oferă cei mai mulţi bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri