Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 3 al Spitalului Județean Slatina
Data publicării:
Un bărbat de 46 de ani, din comuna Mărunței, județul Olt, a murit, sâmbătă, după ce a căzut de la etajul 3 al Spitalului Județean de Urgență Slatina. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Mărunței, județul Olt, ar fi căzut de la etajul 3 al Spitalului Județean de Urgență Slatina. În urma evenimentului, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul”, a anunțat IPJ Olt.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.