Ministrul Muncii: Avem bani de pensii

Data publicării:
marius budai
Marius Budăi, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Executivul ia bani din Fondul de rezervă pentru a putea plăti pensiile. 43 de milioane de lei, mai exact. Explicaţia ministrului Muncii: a fost nevoie de suplimentarea bugetului alocat pentru Ministerul Muncii, pentru că au fost înregistrate noi dosare de pensionare. Marius Budăi insistă însă nu sunt probleme cu plata pensiilor. La a doua rectificare bugetară, făcută săptămâna trecută, Ministerul Muncii a primit fonduri suplimentare de aproape 790 de milioane de lei, iar Fondul de rezervă a fost majorat cu 700 de milioane de lei.

„După cum ştiţi, dinamica în Ministerul Muncii este foarte mare şi mă refer la recalculări, la intrări noi în sistem şi în fiecare an am estimat acest aspect şi cu o săptămână înainte am cerut doamnei prim-ministru să aprobe, să fie de acord cu o ordonanţă ca, în cazul în care avem nevoie, să luăm. Nu era terminat la acea dată calculul pentru luna decembrie. Am terminat acest calcul, s-au solicitat aceşti bani şi drept dovadă s-au şi primit, nu sunt probleme”, a spus Marius Budăi.

El a criticat declaraţiile potrivit cărora nu sunt bani de pensii la buget.

„Condamn ferm astfel de declaraţii deoarece nu fac decât să aducă panică în rândul pensionarilor. Au fost astfel de declaraţii şi pe parcursul anului 2017 şi s-au dovedit false”, a spus ministrul.

Declaraţia sa vine după ce senatorul liberal Florin Cîţu a scris că „PSD și ALDE calcă în picioare legislaţia din România pentru a putea plăti pensii din Fondul de Rezervă bugetară”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri