METEO. Temperaturile scad uşor şi va ploua în majoritatea regiunilor ţării 

Data publicării:
15042013 meteo

Cerul va avea înnorări şi va ploua slab, local în majoritatea regiunilor, dar îndeosebi în jumătatea de est a ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice. 

La munte, la altitudini de peste 1 800 de metri, se vor semnala lapoviţe şi ninsori. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare mai ales în regiunile estice şi la munte.

La Bucureşti, cerul va fi temporar noros şi, mai ales după-amiaza şi seara, se vor semnala averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în scădere faţă de ziua precedentă, va fi de 17...18 grade.

Hidrologii au ridicat codul portocaliu de inundaţii pentru râul Crasna (judeţul Satu Mare), unde mentin doar cod galben, valabil până astăzi la ora 16.00.

Până miercuri, 17 aprilie, se menţine şi codul portocaliu pe Dunăre, pe sectoarele Porţile de Fier - Zimnicea, Hârşova - Brăila şi pe braţele Sulina, Sf. Gheorghe şi Chilia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri