Un nou val de frig cuprinde toată țara. Urmează patru săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite

Data publicării:
doi oameni pe strada care ingheata de frig
Vremea se va răci brusc la jumătatea lunii decembrie. Foto: GettyImages

Meteorologii ANM anunță vreme deosebit de rece, cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, până la jumătatea lunii decembrie. Iată prognoza pentru intervalul 18 noiembrie - 16 decembrie.

Săptămâna 18.11.2024 – 25.11.2024

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 25.11.2024 – 02.12.2024

Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice şi local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 02.12.2024 – 09.12.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice.

Săptămâna 09.12.2024 – 16.12.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri