„Marșul speranței”. Oamenii care merg sute de kilometri pe jos
Protestatarii din Cluj care au plecat, acum o săptămână, pe jos, spre București, ca să participe la protestul anunțat pentru 20 ianuarie, au parcurs deja mai bine de trei sferturi din distanţa dintre cele două oraşe. În această seară, oamenii au ajuns la Comarnic, adică sunt la puţin peste 100 de kilometri de Capitală. Protestatarii critică, mai ales, modificarea Legilor Justiţiei.
„Din momentul în care a fost inițiat acest miting mare la București, ne-am organizat la Cluj să participăm. Inițial voiam să mergem cu trenul, cu mașinile, cu ce se putea. Ne-am dat seama că avem fereastra de timp necesară pentru a parcurge această distanță pe jos. Un asemenea gest ar mobilza mulți oameni. Nu atât pe cei din țară, care la ora asta peste tot se organizează, noi am vrut să ne adresăm acelor 300.000 de bucureșteni care au participat la manifestația din 5 februarie și care ar putea repeta acest gest”, a spus iniţiatorul „Marşului speranţei”, Sorin Bobiş, la „Jurnalul de seară” de la Digi24.
„Atmosfera este fantastică. Eu am spus că nu am cunoscut România până acum. Am ajuns ca mașină de sprijin să fie plină de mâncare. Mai mult decât avem nevoie, că nu putem să refuzăm pe nimeni, ne oferă lucruri de care poate că au ei nevoie. E minunat”, a adăugat el.
„În spatele marșului e o adevărată armată. Soțiile noastre se preocupă de tot ce însemană logistică. Pe parcurs, oamenii ne opresc și ne invită la o cafea, un ceai, am fost invitați să dormim în mai multe locuri. Simțim căldură și ăsta e aspectul omenesc de care avem nevoie. Mă simt mândru că sunt român astăzi. Nu spun că e ușor, dar suntem hotărâți să ducem totul până la capăt”, a mai spus Sorin Bobiș.
Ce-i motivează pe protestatari? „Suntem realiști, ne dăm seama că suntem într-o fundătură. Faptul ca Iohannis s-a văzut obligat să nominalizeze a treia oară un guvern care s-a dovedit sprijinit de un partid care nu are nici principii, nici forța necesară să scoată țara din văgăuna în care am intrat. Îmi e dor de guvernul Cioloș”, a spus Sorin Bobiș.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News