Ludovic Orban: Nu văd un motiv foarte serios să schimbăm sistemul de desfăşurare a orelor

Data publicării:
Ludovic Orban, în ședință de guvern.
Premierul României, Ludovic Orban Foto: govr.o

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că, în acest moment, nu vede ''un motiv foarte serios'' de schimbare a sistemului în baza căruia se desfăşoară cursurile şcolare, în contextul pandemiei de COVID-19.

"De la începerea anului şcolar am luat o decizie, care este o decizie care a fost fundamentată pe părerile specialiştilor, că în funcţie de nivelul de răspândire a virusului în comunitate, şcolile pot să funcţioneze, în clasă, jumătate în clasă - jumătate online sau integral online, când se depăşeşte rata de 3 la mie. Acest sistem l-am folosit. Din punctul meu de vedere, nu văd, în momentul de faţă, un motiv foarte serios ca să schimbăm acest sistem. Deşi, vă spun, m-am exprimat public, copilul, la şcoală, este protejat pentru că se află sub supravegherea cadrului didactic, poartă mască, chiar şi în pauză cadrele didactice au obligaţia să-l supravegheze cum se joacă. (...) Deci, în principiu, e în regulă, dar am ţinut cont de părerea specialiştilor şi am hotărât acest sistem de deschidere", a declarat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă, după depunerea jurământului de către primarul municipiului Slobozia, Dragoş Soare, transmite Agerpres.

El a răspuns astfel întrebat despre faptul că în unele ţări europene şcolile au rămas deschise, deşi au fost impuse noi măsuri de carantină, şi dacă ia în calcul o astfel de variantă.

"Sunt ţări care menţin şcolile deschise, este o decizie pe care au luat-o, vrem să vedem ce efecte va produce. Pentru că, pe de altă parte, vă aduceţi aminte, când am luat decizia să începem şcoala, a existat un măcel împotriva noastră, că nu avem niciun pic de inimă, că nu vrem să protejăm copiii din România, că îi ducem cu paşi siguri la îmbolnăvire. Culmea este că mulţi dintre cei care ne-au acuzat că am luat decizia de a începe şcoala acum spun să deschidem şcoala. Noi am luat decizia pe baza unor analize, a unor evaluări. Urmărim tot ce se întâmplă în orice altă ţară, în fiecare domeniu de activitate, de asemenea, urmărim modul în care se derulează procesul educaţional în acest sistem, facem evaluări periodice. Dacă va fi necesar să schimbăm acest sistem, evident că vom face o dezbatere publică şi vom anunţa decizia, dar, deocamdată, acest sistem este introdus din data de 14 septembrie, de când a început şcoala, a funcţionat o lună şi jumătate şi, din punctul meu de vedere, este un sistem care, pe de-o parte, răspunde imperativului de a asigura accesul copilului la procesul educaţional, pe de altă parte protejează sănătatea, atât a copiilor, cât şi părinţilor şi bunicilor lor", a declarat Orban.

Premierul a adăugat că, de altfel, se şi vede că rata de infectare cu COVID-19 în rândul populaţiei şcolare nu a crescut semnificativ.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Serialul de pe Netflix care a înnebunit România și întreaga planetă, cu peste 330 de milioane de spectatori...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Ce avere are acum Macaulay Culkin, starul din „Singur Acasă”
Adevarul
Cargoul rusesc „Ursa Major” a fost scufundat în Marea Neagră de „un atac terorist”, spun reprezentanții...
Newsweek
Cum pierd bani la pensie cei 860.000 pensionari care participă la Mica Recalculare? Ce greșeală fac?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...