Video La Oradea, s-a jucat biliard cu tramvaie: „Tram biliard”, „Tram bowling” și alte probe inedite de la Campionatul European al Vatmanilor

Data publicării:
Biliard cu tramvaiul, la Oradea, la Campionatul European al Vatmanilor
Instantaneu din proba „Tram Biliard” de la Campionatul European al Vatmanilor. Sursa foto: Facebook/Tram-EM European Tramdriver Championship

Campionatul European al Vatmanilor, ediţia a X-a, organizat, în premieră naţională, la Oradea, la care au participat 25 de echipe din oraşe ale Europei, a fost câştigat, sâmbătă, de reprezentaţii oraşului Viena, Sandra Kaider şi Andreas Kainrad. Pe locul II s-a clasat echipa din Gotteborg, iar pe locul III - cea din Praga, informează Agerpres.

Echipa Oradiei, formată din Karoly Eva şi Leonte Oniţa, s-a clasat pe locul 14.

„A fost o ediţie excelentă. Concursul a fost special, iar participanţii, minunaţi. Echipa din Viena s-a comportat excepţional. Premiile sunt simbolice: avem trofee, diplome”, a declarat, pentru Agerpres, directorul OTL- Oradea Transport Local, Adrian Revnic, cel care le-a înmânat celor doi învingători trofeul acestei ediţii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Organizatorii orădeni ai campionatului au acordat tuturor diplome de participare şi obiecte artizanale din ceramică albă de Vadu Crişului, dar şi premii speciale: Cel mai nou bine clasat echipaj dintre debutanţi - cel din Zagreb, Cel mai în vârstă concurent - Olah Hofman, de la Leipzig, iar Cea mai populară echipă - Varşovia, ai cărei membrii au venit însoţiţi de o galerie numeroasă.

Premiile pentru cei mai buni driveri au fost: locul I - Jen Collins, din Dublin, locul II - Robert Ionson, un român stabilit în Suedia - Gotteborg, şi locul III - Dominic Jurcevici, Zagreb.

Concursul s-a desfăşurat pe un tronson de 130 metri de pe strada Independenţei şi din Piaţa Unirii. Echipele, formate dintr-un vatman, o vatmaniţă şi un asistent tehnic, au avut de parcurs şase probe, pentru a-şi dovedi abilităţile profesionale, denumite generic: „Oprirea Perfectă”, „Frânarea de urgenţă”, „Distanţa Laterală”, „Tram - bowling”, „TRAM-billiard”, dar şi o probă inedită.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri